A intrat în cinematografe cel mai nou film al lui Cristi Puiu – Malmkrog, care a avut premiera națională la Transilvania Film Festival 2021 și pe cea internațională în cadrul secțiunii Encounters de la Berlinale 2020, unde Puiu a primit Premiul pentru cel mai bun regizor.
Produs de Anca Puiu pentru Mandragora și Iadasarecasa, cu sprijin de la co-producătorii din Serbia, Suedia, Elveția, Macedonia, a câștigat Trofeul UCIN pentru cel mai bun film și încă patru premii: Cea mai bună imagine (Tudor Panduru), Cele mai bune decoruri (Cristina Barbu), Cele mai bune costume (Oana Păunescu), Cel mai bun actor în rol secundar (István Téglás).
Povestea filmului a început cu mulți ani în urmă, când Cristi Puiu a descoperit textele filosofului rus Vladimir Soloviov și le-a transformat în Trei exerciții de interpretare, un experiment cinematografic realizat în Franța, produs de Chantier Nomades și Mandragora. Din acest proiect, doi actori - Ugo Broussot și Diana Sakalauskaité – au venit și la Malmkrog. Ei i-au propus și pe Agathe Bosch și Frédéric Schulz-Richard.
De la Trei exerciții până la Malmkrog au mai trecut niște ani. Locația găsită în Transilvania l-a determinat să adapteze textul la zonă și proiectul s-a numit mult timp ”La conac”.
M-am dus la premieră cu amintirea unor comentarii ale celor care văzuseră filmul, de la ”genial” până la ”prea lung”, ”se vorbește prea mult”. Nimic nu înlocuiește contactul direct cu acest film. Chiar dacă sunt multe secvențe cu conversațiile celor din conac, ești captiv, atent, ca și cum ai vrea să participi la discuție. Se vorbește despre credință, moralitate, țară, iubire de nație, Europa și viitorul ei. Tot ce se spune e la fel de valabil azi, ca și cum personajele ar trăi acum, nu la începutul secolului al XX-lea. Sunt boieri școliți, care au păreri și știu să le expună și susțină cu argumente, cu emfază, co convingerea că dețin adevărul. Totul fără emoție, în afară de privirile uimite ale Olgăi (Marina Palii). Nimic din atitudinea lor nu-i pregătește pentru furtuna revoluționară care va veni peste ei.
În jurul lor se mișcă permanent un grup de servitori, condus de majordomul casei, interpretat de István Téglás. Ținuta, felul în care merge, vorbește sunt fără cusur. Cristi Puiu l-a numit ”metronomul” filmului, pentru că el și ceilalți doi – Sorin Dobrin și Simona Ghiță – dau dinamism oricărui cadru. Când ți se pare că se vorbește prea mult, apare unul dintre ei cu pahare, cu farfurii, așază sau ia ceva.
O altă secvență care rupe discursul este cel în care apare bătrânul general neputincios (Vitalie Bichir), îngrijit de servitorii conduși de Velterița (Judith State).
Știam ce coregrafie între cameră și actori poate să conceapă Cristi Puiu de la Sieranevada, unde totul se întâmplă într-un apartament de bloc, iar camera de filmat a lui Barbu Bălășoiu urmărește mișcarea personajelor. În Malmkrog, camera lui Tudor Panduru de multe ori e doar martor, alteori urmărește personajele, în lumina filtrată sau penumbră, lumină crepusculară.
Totul funcționează impecabil, de la actori la costume (Oana Păunescu), decoruri (Cristina Barbu), cameră de filmat, sunet. E o experiență spirituală și cinematografică, care îți lasă multe întrebări.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu