Predilecţia pentru decorul de amploare

     Cineaşti scenografi: arh. Marcel Bogos
     Veteran printre scenografii noştri, nu prin vârstă cât prin longevitatea activităţii sale, Marcel Bo­gos a semnat în 23 de  ani decorurile la peste 50 de filme. O activitate atât de întinsă presupune la rându-i de­coruri pentru toate genurile, pentru po­vestiri conjugate la toate timpurile, des­tinate să sugereze diferite medii so­ciale, gândite în colaborare cu regizori diferiţi ca formaţie artistică. Bratu, Go­po, Mureşan, Nicolaescu, Vitanidis sunt dintre regizorii cu care Marcel Bogos a lucrat în repetate rânduri, după ce, printre filmele sale de început, a semnat deco­rurile pentru Codin al lui Henri Colpi. Tot în anii de început la Buftea, Bogos a avut prilejul să lucreze cu doi dintre scenografii de primă talie europeană — Georges Wakhevitch la Serbările ga­lante în regia lui René Clair şi cu Alexan­dre Trauner pentru Mirii anului II al lui Jean-Paul Rappneau. Au fost în­tâlniri ce nu s-au rezumat la simple colaborări ci au însemnat influenţe în formarea pe atunci a tânărului scenograf, tot  aşa cum viziunea sa plastică a fost marcată şi de pregătirea unor filme ră­mase doar în stadiul de proiect, cu Roberto Rosellini şi Christian Jaque. Au fost multiple experienţe creatoare şi şi-au dat rodul printre altele în deco­rurile realizate pentru câteva seriale în colaborare cu case producătoare din Franţa şi R.F.G.
Dintre numitorii comuni ai scenogra­fiei lui Marcel Bogos se impune în pri­mul rând predilecţia sa pentru decorul de amploare. Arhitect ca formaţie, Mar­cel Bogos a moştenit încă din anii stu­denţiei necesitatea rigorii în construcţie, iar trecerea de la proiectul arhitectului la cel al decoratorului o face ţinând sea­ma de exigenţele impuse de viaţa ce ar urma să se desfăşoare în ansamblu­rile proiectate indiferent dacă ele sunt integrate într-un oraş adevărat sau pe un platou de filmare. Bogos refuză astfel adaptările unor spaţii existente cu implicitele lor servituţi, preferând să imagineze şi să construiască la scară 1/1 palate, cetăţi, străzi, pieţe, gări, sate etc. Gândit astfel, decorul lui Bogos solicită o enormă cantitate de muncă. De aceea autorul său pare să-şi aleagă în fiecare film un decor-cheie, sau cum singur o spune: .«un decor-recital». Aşa au fost gândite gara din Străinul, curtea lui Codin satul din Răscoala şi din Blestemul pământului, blestemul iu­birii, curtea interioară din Întoarcerea lui Magelan, bazarul din Toate pânzele sus sau, pentru a devoala un decor în avanpremieră, piaţa cu uliţa, cârciuma, iarmarocul, ogrăzile de la mahalaua unui oraş de provincie din anul 1939, aşa cum va apărea în filmul lui Dinu Tănase, Un pogon de flori pentru lon. Decor pen­tru care scenograful s-a inspirat dinco­lo de paginile scenariului lui Dumitru Carabăţ şi după piesa «Domnişoara Nastasie» de G.M. Zamfirescu. Dealtfel asemeni altor colegi de breaslă, Marcel Bogos găseşte şi el în literatură important izvor de inspiraţie — aşa cum de pildă pentru ecranizarea lui «Ion» el a rotunjit universul imagistic al lui Rebreanu, recitând poeziile lui Coşbuc sau proza lui D.R. Popescu privind satul ardelenesc din aceeaşi perioadă.
     lon Popescu Gopo a fost cel ce l-a scos pe scenograf din universul teres­tru pentru a-I proiecta în cel cosmic, ima­ginar. Nava şi solul lunar imaginate îna­inte de prima selenizare a omului pe astrul cântat de poeţi din Paşi pe lună sau astro-nava din Comedia fantas­tică au fost proiecţii fantaste în deriva ştiinţei, păstrând însă in «sub-textul» imaginii toată încărcătura comică de care aveau nevoie.
     Privite în ansamblul lor — cu reuşite şi inerentele nereuşite de el singur recunoscute cu o surprinzătoare luciditate critică — decorurile lui Bogos exprimă întotdeauna gradul de recep­tivitate al autorului lor în faţa vieţii. În decorurile sale nu se filmează ci se trăieşte. Mereu în căutare de mai bine şi adesea nemulţumit de sine, în special de a nu putea modifica ceva după ce o secvenţă a fost pentru totdeauna imprimată pe peliculă, Bogos pare să-şi situeze decorurile la graniţa dificilă dintre «a fi» şi «a nu fi».