Practica și talentul

     Muzica de film. Miracolul.
     După o amplă și îndelungată practică în filmul de animație (încununată de nenumărate ori — inclusiv anul acesta! — cu înscrierea numelui său în palmaresul „Cupei cristal”), mai e de mirare că debutul compozitorului Călin Ioachimescu în filmul cu actori este nu numai ferit de oricare dintre stângăciile începutului de drum, dar posedă și toate calitățile unei lansări „în forță” printre cei mar înzestrați și pricepuți autori de muzică la care cinematografia românească face apel în mod sistematic. Ea, această experiență, explică în primul rând desăvârșita adecvare a partiturii compozitorului Călin loachimescu la filmul regizorului Tudor Mărăscu: acordul complet și complex, de la detaliul neînsemnat, în aparență (doar în aparență însă, căci în aceasta operă cinematografică nu existe cadru și nu există motiv muzical care să nu aibă o profundă și adesea multiplă semnificație) și până la aura magică ce învăluie — surprinzător, dar cât de autentic! — întreg acest demers artistic, conferind unui film de actualitate rangul de mit (trimiterea către „Meșterul Manole” este doar una — desigur, cea mai evidentă — dintre multe altele posibil de descifrat). Ea, această experiență, explică apoi va­loarea înaltă a raportului invers proporțional dintre marea simplitate și economie de mijloace artistice (de la acelea de scriitură com­ponistica, până la acelea de redare sonore) și puterea efectului lor emoțional. Ea, aceasta experiență, explică și capacitatea compozito­rului de a fi mereu altul pe parcursul filmului, în funcție de situațiile lui dramatice; autor al melopeei impregnate de mister ce însoțește laitmotivic imaginea stranie a deșertului de nisip, dar și al tinereștilor acorduri de chi­tare prin care cei patru agronomi celebrează o prietenie cimentată în vremea studenției; al energicei și antrenantei muzici ce întovără­șește eforturile constructive ale colectivitate - dar și al unei discrete și pure melodii cân­tate la vioare de către lăutarul satului; al coralului de dureroasă solemnitate, pe care se desfășoare procesiunea bradului ce va fi înăl­țat în memoria unui bărbat deosebit — dar și al temei de tulburătoare frumusețe, ce marchează aparițiile de copleșitor dramatism ale unei femei deosebite (antologic întruchipată de către Florina Luican). Ceea ce nu poate explica însă ea, această experiență, este toc­mai înfiorarea pe care muzica o transmite necontenit spectatorului căci aici nu mai poate fi vorba de meșteșug, ci de talent...