Scriem despre Ştefan Ciobotăraşu cu voluptatea cu care am evoca personaje mitice, ori mari personalităţi purtătoare ale geniului popular. Ca despre Arbore Hatman. Ca despre lon Creangă.
E neverosimilă tinereţea şi puterea de muncă a acestui actor! Şi în anul acesta el e cap de listă ca număr de roluri interpretate: boierul Orheianu din
Neamul Şoimăreştilor, ţăranul Petre din
Pădurea spânzuraţilor şi (pentru că veni vorba) lon Creangă din
Amintiri din copilărie. Şi nu e numai atât: calitativ, jocul său e la fel de proaspăt, de acelaşi comic savuros care i-a adus atâtea succese şi de acelaşi firesc; e la fel de inventiv şi disponibil faţă de nou.
În
Şoimăreşti, Ciobotăraşu a compus o figură de neuitat, un boier cu înfăţişare clasică, înfoiat în blănuri, cu cuşma gata să-i acopere sprâncenele înălţate cu indignare, petrecăreţ şi lacom, de o răutate stranie, aproape atracţioasă, cu o viclenie subtil colorată de cimilituri şi vorbe de duh... Cu o energie de Sfarmăpiatră, viscolitoare, el se consumă în încercări rapace de a acapara pământul ţăranilor răzeşi şi e bântuit numai de o singură, vie, rază de lumină: dragoste pentru Magda, singura-i odraslă. Această dragoste fierbe în el ca într-un trunchi veninos şi, umanizându-l, teama că o va pierde descoperă în el strune sensibile. Învinge însă setea ancestrală pentru avere, ura, urâtul. Spectatorii au remarcat cu câtă fantezie zugrăveşte artistul, în cuprinsul unei singure secvenţe, stările intens contradictorii prin care trece în momentul de după salvarea fetei când alaiul boieresc se desparte de oamenii lui Şoimaru. Un surâs blajin, priviri mieroase, cenzurate rapid de căutături viclene, cuvinte rostite cu o umilită clătinare din cap; toate, totul contribuie la definirea într-o traiectorie succintă a unui personaj demn de prototipul sadovenian.
Nu mai amintim rolurile anterioare în care maestrul a strălucit. Fecund, optimist, legat de cele mai bune tradiţii ale artei româneşti, Ciobotăraşu-candidul, e un copil uriaş şi un gigant al gingăşiei...
