Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Portret: Beligamul


     Eram deja muşcat şi bolnav de cinematografie, de la cursuri mă duceam glonţ la studiou şi ascunzându-mi ghiozdanul printre reflectoare, priveam holbat facerea lumii din peliculă. Încercam să fiu util, să aprind un reflector, să mut un decor şi era o deosebită cinste dacă regizorul Jean Georgescu mă trimitea după ţigări. Pe Radu Beligan l-am cunoscut mai târziu, întâi i-am lipit mustaţa lui Rică Venturiano şi pe urmă am auzit că e un tânăr foarte talentat. De atunci, Radu Beligan aparţine vocabularului meu. Mă interesează tot ce face, îl admir cum gândeşte şi cum foloseşte această gândire în arta sa.
     Şi într-o zi băiatul cu ghiozdanul s-a făcut mare şi-a început să facă filme… L-a invitat pe fostul tânăr, dar tot talentat, să joace rolul principal în Paşi spre lună. Era un film foarte greu. O temerară interpretare a unei aspiraţii: zborul, omul zburând. Eroul filmului, omul, era lipsit de legile clasice de dramaturgie, era singur, înconjurat de personaje abstracte care apăreau şi dispăreau pe-o scară Iungă, fără sfârşit, care se sprijinea doar pe memorie. ldeea unui scenariu independent de legile clasice mă atrage şi mă însoţeşte în călătoria fantastică şi riscantă spre necunoscut. Aveam în centru pe Beligan, construiam în jurul lui, îi prelungeam privirile, îi croiam decorurile pe dimensiunea paşilor lui, umbream şi luminam şi căutam să-i conturez gândurile pentru că nu-i permiteam să vorbească! Beligan era, într-adevăr, un actor total.
     Este cunoscută tuturor vocea lui Beligan, timbrul, umorul şi ironia ei. El a acceptat totuşi să interpreteze un film de o oră şi jurnătate, renunţând la o floretă sigură. Cascador îndrăzneţ, plin de fantezie, zboară pe maşinării fantastice, se împodobeşte cu pene, sare în apă, se plimbă pe covoare fermecate sau dansează pe fire de lână.
     Cineva îmi spunea că în acest film Beligan a dat un recital de măiestrie actoricească. Aş avea multe de spus, dar nu cred să pot cuprinde tot „Beligamul” actorul, opera sa în teatru, în şcoală, cetăţeanul şi românul.
     Aş dori lui Beligan, visul oricărui mare artist, după toate meritele şi aprecierile primite, un loc, într-un colţişor, pe-o pagină din Abecedarul copiilor.
 
(Cinema nr. 2, februarie 1971)

Tags: ion popescu gopo, portret, radu beligan

Comments: