Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Pop Aye” deschide cea de-a patra ediție a HipTrip Travel Film Festival


     HipTrip Travel Film Festival  are loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București, aducând peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România.
     „În 2017, ducem mai departe direcția ediției precedente, una în care am pus accent pe filmele proiectate în premieră națională și cu un pedigree festivalier de invidiat. Fie că e vorba de documentare sau de filme de ficțiune, producțiile selectate ne prezintă într-o lumină nouă destinații pline de personalitate, prin intermediul unui limbaj filmic curajos și inovator. Principala secțiune a festivalului, Focus, este dedicată continentul asiatic, prin excelență eterogen și cum nu se poate mai ofertant din punct de vedere cinematografic, în timp ce secțiunea Exploratorii râmâne în aceeași notă ca și în anii trecuți, dedicată celor care se aventurează pe căi mai puțin umblate. Acestor două secțiuni consacrate, se adaugă Etno Trip, secțiune 100% nouă dedicată oamenilor din spatele destinațiilor, respectiv Hip Kids, secțiunea dedicată copiilor și adolescenților,” spune Cătălin Olaru, director artistic.
     Anul acesta, HipTrip Travel Film Festival va debuta cu proiecția în premieră națională a filmului Pop Aye, o producție Singapore-Thailanda, în regia lui Kirsten Tan. Lansat în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Sundance, acolo unde a fost premiat cu Mențiunea specială a Juriului pentru scenariu, filmul a fost selectat la Rotterdam, unde a primittrofeul cu VPRO Big Screen Award și a câștigat marele premiu (Golden Eye) la Zurich Film Festival. Pop Aye este propunerea Singapore la Oscar în 2018. Filmul rulează joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 19:30 la Cinemateca Eforie.
     Pop Aye este poveste lui Thana, un arhitect care simte că se apropie de sfârșitul carierei. Într-o zi, din pură întâmplare, îl revede pe elefantul său din copilărie, Pop Aye. Cuprins de fericire, Thana îl cumpără pe Pop Aye și cei doi pornesc într-o călătorie de-a lungul Thailandei, în căutarea fermei unde și-au petrecut împreună primii ani din viață.
     HipTrip Travel Film Festival este un festival dedicat cinefililor dependenți de călătorii, precum și celor care caută inspirație pentru viitoare călătorii. Este un mod de a ne aminti că filmul în sine este o călătorie deschisă oricui, care ne poartă în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, prin viziunea cineaștilor care l-au creat.
     Detalii: www.hiptrip.ro // facebook 
(02.11.2017)

Tags: arhiva nationala de filme, catalin olaru, cinemateca romana, festival de film bucuresti, hip trip film festival, pop aye film

Comments: