​Ochi de critici

     Clubul criticii     
     Regizorul cu trei filme la activ, larba verde de acasă, Castelul din Carpați și recentul Ochi de urs, Stere Gulea, înfruntând tradiţia conform căreia realizatorii vin la Clubul criti­cii blindați întotdeauna cu câţiva colaboratori, a venit singur-singurel. În schimb, l-a avut alături (la propriu şi la figurat), pe invitatul de onoare al serii, distinsul critic literar Alexan­dru Paleologu, peste care, în materie de Sa­doveanu, după volumul „Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu”, im­posibil e de trecut.
     Alexandru Paleologu a vorbit despre modi­ficările operate de Stere Gulea în textura tex­tului, despre „caracterul numinos al nuvelei, transferat în film prin mijloace care îl tran­sformă dintr-o aventură în microcosm într-o aventură în macrocosm”. În definitiv, con­chide Alexandru Paleologu, e foarte riscant să iei o capodoperă ca punct de plecare al unui film; foarte rar se întâmplă ca ceea ce rezultă să fie tot o capodoperă; cunosc un singur exemplu: Ghepardul lui Visconti. „Un anume decorativism — opinează Valerian Sa­va — curmă frisonul dramatic, ideea de însingurare se diluează, starea de tensiune „simulata", cu care începe filmul, nu e susţinută pe parcurs nici de peisajul interior, nici de cel exterior.” „Eu am văzut filmul ca o tragedie — afirmă Nicolae Mateescu — extrasă din opera unui scriitor care nu e deloc dramatic; există, cred, o mare afinitate între universul cinematografic al lui Stere Gulea şi universul sadovenian”. „Cinematograful mondial re­marcă Ecaterina Oproiu, fuge de capodo­pere; nu e deloc la îndemâna oricui acel ne­cesar proces de descompunere, de retopire a capodoperei literare şi de re-creare cinema­tografica a unui univers echivalent. I-aş re­proşa ecranizării lui Gulea o prea mare preci­zie a contururilor, o lumină prea puternică pusă pe poveste, anihilând orice tremur al muchiilor, orice fibră de mister.”...
     La întrebarea „care sunt problemele de scri­itură pe care vi le-ați pus?” regizorul răspun­de: „Am încercat, împreuna cu operatorul Florin Mihăilescu, un stil voit prozaic, un ci­nema extrem de simplu. Am încercat să ve­dem de-aproape lumea lui Sadoveanu, în mo­dul cel mai firesc, cu obiectivele cele mai normale, cât mai neutru”. Ce filme aţi vizionat pentru documentare? Răspuns: „în special Bergman (A şaptea pecete, lzvorul fecioarei) și Tarkovski... Pentru că, mărturiseşte în final Stere Gulea, şi eu cred într-un fantastic de sorginte folclorică”... în loc de concluzie, două întrebari (a reflechir): 1. Care sunt şansele celei de-a şaptea arte de a fi sau a nu fi şi o „artă a glosării”? şi 2. Care sunt, invaria­bil, şansele şi neşansele oricărei „aventuri ecranizatoare”?