​O viață

     Distanța dintre mine și mine
     Realizarea unui documen­tar-portret cu durată de lung­metraj despre o personalitate contemporană reprezintă o uriașă provocare pentru orice cineast. Oricât de fascinant ar fi protagonistul filmului, nu te poți limita la un inter­viu în care el îți răspunde la întrebări vorbind direct către aparatul de filmat (straight-to-camera talking-head). Dacă îți dorești ca spectatorii tăi să reziste mai mult de zece minute în fața ecranului, trebuie să alternezi cât mai meșteșu­git secvențele de interviu cu materiale audio-video din diverse surse, astfel încât să dinamizezi filmul. Atunci când a acceptat propunerea producătoarei Ada Solomon de a realiza un docu­mentar despre Nina Cassian, regizoarea Mona Nicoară a început, evident, prin a o intervieva pe remarcabila intelectuală de origine română (scriitoare polivalentă, traducătoare și compozitoare). Anul era 2013, iar Nina Cassian locuia într-un apartament newyorkez, alături de cel de-al treilea soț al său (ea avea să moară în 2014, la aproape 90 de ani).
     Au rezultat cinci interviuri în care protagonista nu doar vorbește despre viața și opera ei, ci și – chiar mai intere­sant – are tot felul de reacții și comentarii la vizionarea unor vechi înregistrări ale sale. Dar aceasta nu a fost decât prima etapă, cea mai ușoară, din producția fil­mului. Aveau să mai treacă vreo cinci ani până ca documentarul intitulat Distanța dintre mine și mine (sintagmă extrasă din memorialistica scriitoarei) să fie pregă­tit pentru confruntarea cu publicul. Din fericire, așteptarea a fost răsplătită: filmul își captivează spectatorii timp de aproape 90 de minute. Fără doar și poate, o bună parte din reușită se datorează carismei irezistibile și inteligenței sclipitoare dove­dite de protagonistă în toate vârstele sale (discursul ei feminist, de pildă, depășea cu mult contextul său național). Totuși, meritele realizatorilor nu trebuie mini­mizate. Regizoarea a fost secundată de către experimentata Dana Bunescu, sin­gurul monteur român distins cu Ursul de Argint pentru contribuția sa artistică deosebită (la filmul Ana, mon amour, al lui Călin Peter Netzer). Aici, aportul aces­teia la forma finală a documentarului a fost atât de important, încât pe genericul final apare formula "un film de Mona Nicoară și Dana Bunescu”.
     Materialele la care au recurs cele două coautoare pentru a completa Distanța dintre mine şi mine sunt de patru tipuri, de la public la secret: trei documentare, producții Romfilm și Sahia Film, la care Nina Cassian a colaborat în anii ’50-’60; fragmente din mai multe emisiuni TV având-o drept invitată pe protagonistă; înregistrări private inedite și extrase din dosarele de urmărire a scriitoarei de la Securitate. Acestora li s-a adăugat muzica Ninei Cassian, ale cărei acorduri, supra­puse uneori peste înșiruirea teribilelor note informative, punctează absurdul și aleatoriul epocii cel mai des menționate în interviuri (cea a dictaturii ceaușiste, din care protagonista a evadat în 1985, ca urmare a anchetării prietenului său Gheorghe ,,Babu” Ursu, ce avea să moară în închisoare în același an).
     În structura dramaturgică a filmu­lui, trecerile de la un tip de material la altul sunt justificate, reliefând adesea conexiuni surprinzătoare – de exemplu, asocierea portretului tiranului aflat la ,,roata cârmei” înnebunite (imagine în jurul căreia e construit poemul subversiv ,,Vis de corabie”) cu cel al monstruosu­lui ,,Animal Greșit”, care ,,n-avea niciun Dumnezeu”, din povestea în versuri a tigrișorilor Ninigra și Aligru, citită de poetă în fața copiilor într-o emisiune televizată ce marchează trei momente esențiale din film. Titlul, aparent tauto­logic, ascunde de fapt valoarea universală a portretului: ,,distanța dintre mine și mine” este distanța, din existența oricărui om, dintre idealismul inocent, utopic, și realismul matur, deziluzionat. Biografia particulară relevă poezia generică a unei vieți.