Vă întrebaţi ce mai căutaţi prin România? Dacă vedeţi cel mai recent film al lui Sergiu Nicolaescu, începeţi să vă faceţi bagajele. Nu pentru că e o "radiografie acidă a societăţii româneşti contemporane", ci pentru că e vulgar şi imund ca societatea în care trăim. Acest film finanţat nu doar de CNC, dar şi de TVR!, e o chintesenţă a celor mai proaste clişee din filmele româneşti postdecembriste, dar mai ales din realitate. Cineast mereu pe valul regimurilor politice, Sergiu Nicolaescu dă cu tifla tuturor - colegilor politicieni, cinefililor, "tinerilor regizori", inclusiv celor care au facut revoluţia. Un mare şi triumfator "Hai, sictir!"
De vreo trei filme încoace, Sergiu Nicolaescu e tot mai autoreflexiv, citându-şi vechile succese cinematografice ori emiţând profesiuni de credinţă mai mult sau mai puţin testamentare. Dacă Orient Express era liric şi comic prin monologurile cu pretenţii metafizice la care ne supunea, iar Supravieţuitorul un palid avatar al filmelor de acţiune de altădată (vremurile se schimbă, iar oamenii nu ţin pasul întotdeauna), Poker e cel mai vulgar film realizat de cel mai popular cineast român. Vulgar în toate sensurile cuvântului.
Realizat după scenariul lui Adrian Lustig, autorul piesei de teatru cu acelaşi nume - un mare succes de casă al Teatrului de Comedie unde fusese montat de Alexandru Tocilescu -, Poker-ul lui Sergiu Nicolaescu are falsa acuitate politică din filmele lui Şerban Marinescu, dar şi ornamentele de nuditate feminină si obsesiile sexuale din filmele lui Mircea Mureşan. Are, în plus, şi influenţe vădite din tot mai grosolanele programe de comedie de la posturile TV.
Promovat ca o comedie - a doua din creaţia nicolaesciană -, Poker nu are vreo legatură cu prima, Nea Marin miliardar. Vremurile s-au schimbat, cineastul a îmbătrânit, iar acum vrea să demonstreze că poate aduce public în săli. Şi va aduce. Poker va fi un deliciu pentru cei deja spălaţi pe creier de televiziunile din România şi de virusul care şterge orice urmă de bun-simţ şi care, în cazurile uşoare, îi face pe şoferi să-i claxoneze pe pietonii care nu fug ca dropiile pe verde, iar în cele mai grave le dă marilor şmecheri ai naţiei nonsalanţa de a nu-şi mai ascunde marile manevre.
