Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



“O scurtă istorie Astra Film”, documentarul documentarelor


     Documentarul O scurtă istorie Astra Film este un proiect cultural care spune povestea celor 20 de ani de la apariţia primului festival internaţional de film documentar din România. Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival, aminteşte de culisele organizării festivalului de la Sibiu.
     “Aflaţi cum, la prima ediţie a festivalului, termenul de sponsor era echivalent cu pomana; ideea de voluntariat în România era o noutate, la prima ediţie a festivalului colaborându-se cu voluntari veniţi din străinătate. Contactele şi relaţiile pentru festival se făceau direct sau cel mult prin scrisori redactate la maşina de scris şi trimise prin poştă. O mare parte din publicul festivalului era format din studenţi veniţi cu autostopul din alte oraşe ale ţării, dar şi din Polonia, Serbia sau Ungaria. Cei mai buni ambasadori ai României în aceşti 20 de ani tulburi au fost, indubitabil, cinemaul românesc şi unele proiecte culturale, dar succesele s-au datorat exclusiv eforturilor individuale. A venit timpul ca legislaţia, managementul culturii, al filmului, să fie ajustate în aşa fel încât să sprijine în mod real acest segment performant al societăţii româneşti, dar pentru acest lucru este nevoie de oameni capabili.”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film Sibiu.
Documentarul poate fi văzut pe www.astrafilm.ro.

(17.12.2013)

Tags: astra film festival, astra film o scurta istorie, documentar, dumitru budrala

Comments: