Rețeaua Jane, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Până pe 26 iunie, câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului - comedii savuroase, titluri multi-premiate și povești inspirate din fapte reale,
vor rula în aer liber, seară de seară, pe ecranul gigantic din Piața Unirii Open Air. Ultima seară este rezervată filmului
Competiția Oficială/ Official Competition, regizat de Mariano Cohn și Gastón Duprat, cu Penélope Cruz și Antonio Banderas în rolurile principale. Biletele au fost puse în vânzare pe
https://tiff.eventbook.ro/.
Nominalizată în 2016 la Oscar pentru scenariul filmului
Carol (r. Todd Haynes), Phyllis Nagy a debutat în regie la ediția din acest an a Festivalului de la Sundance cu
Rețeaua Jane/ Call Jane. Filmul, cu Elizabeth Banks în rolul principal, spune povestea unei femei care duce o viață liniștită alături de soțul și fiica ei într-o suburbie americană. Totul până când o sarcină nedorită riscă să îi pună în pericol sănătatea. Este anul 1968, iar în Chicago avorturile sunt încă ilegale. Încercarea ei de a găsi o cale de ieşire din această situaţie imposibilă o va face să descopere ”The Janes”, o organizaţie clandestină formată exclusiv din femei, care îi va schimba viața pentru totdeauna. Filmul se va vedea la TIFF în premieră în România și va fi ulterior distribuit de Transilvania Film.
Distins recent cu șapte premii César, printre care și Cel mai bun film,
Iluzii pierdute/ Illusion sperdues, noua producție semnată de regizorul francez Xavier Giannoli, adaptează flamboaiant capodopera lui Balzac, găsind în ea neașteptate rapeluri la contemporaneitate. Ascensiunea și decăderea tânărului poet Lucien de Rubempré, interpretat magnetic de Benjamin Voisin (protagonistul din
Vara lui ’85 al lui Francois Ozon), e redată în ritm de carusel, cu extraordinară atenție la detaliile de epocă și o distribuție fenomenală, în care figurează și regizorul Xavier Dolan.
În premieră națională se va vedea în Piața Unirii Open Air
Metronom, debutul regizorului Alexandru Belc, inclus în Selecția Oficială de la Cannes, în secțiunea
Un Certain Regard. Filmul evocă România anilor ’70 și mecanismele de represiune ale Securității printr-o poveste de iubire între doi adolescenți, marcată de trădare, libertate și iertare. Vlad Ivanov și Mihai Călin completează o distribuție de tineri actori, în care excelează, în rolul principal, Mara Bugarin, sora actriței Ioana Bugarin.
Legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran în
Maigret, cel mai nou film al multi-premiatului regizor Patrice Leconte. Spectatorii vor avea ocazia să-l urmărească într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul. Tot din Franța ajunge la TIFF
Stejarul/ La chene (r. Laurent Charbonnier, Michel Seydoux), o bijuterie cinematografică inclusă în programul ediției special pentru iubitorii documentarelor despre natură. Filmul prezentat în premieră la Berlinală urmărește, de-a lungul celor patru anotimpuri, traiul în comun al tuturor animalelor, păsărilor și insectelor care și-au găsit adăpost în jurul unui stejar.
Căpitanul Volkonogov a scăpat/ Captain Volkonogov Escaped (r. Nataşa Merkulova, Alexei Ciupov) a făcut furori în Competiția Oficială a Festivalului de la Veneția, cu povestea unui agent din URSS-ul anilor ‘30, care decide să evadeze din sistemul represiv din care face parte, ajungând în scurt timp să fie vânat chiar de colegii săi. Tot pentru amatorii de suspans, TIFF aduce în Piața Unirii Open Air și
Fuga din Mogadishu/ Escape From Mogadishu (r. RyooSeung-wan), un thriller politic bazat pe întâmplări reale din vremea războiului civil din Somalia, care a forțat personalul Ambasadelor Coreei de Nord și de Sud să facă o alianță temporară pentru a scăpa de violențele protestatarilor.
Fanii filmelor de groază vor savura
Cut!/ Coupez! aka Final Cut, prezentat anul acesta în deschiderea oficială a Festivalului de la Cannes. Acțiunea comediei franceze în regia lui Michel Hazanavicius (premiat cu Oscar pentru
The Artist) se petrece pe platourile de filmare ale unui horror low-budget, unde turnajul este întrerupt de o invazie zombie adevărată. În faţa camerei, totul decurge natural, dar în spatele ei, echipa încearcă cu disperare să-și salveze munca și viața.
După ce i-a cucerit pe fanii festivalului la una dintre primele ediții TIFF cu irezistibila comedie
Aislados, regizorul spaniol David Marqués și actorul Eric Frances revin la Cluj cu savurosul
Clubul șomerilor/ The Unemployment Club, despre un grup de prieteni care nu ratează nicio dimineață la bar, acolo unde-și petrec timpul criticând cu poftă orice și pe oricine, în timp ce savurează câteva halbe de bere. Cei patru au un lucru în comun: sunt toţi şomeri. Toţi, cu excepţia unuia...
În ultima zi de festival, cinefilii sunt invitați să urmărească în aer liber, în inima orașului,
Competiția oficială/ Official Competition, aplaudat la festivalurile de la Veneția și San Sebastián. Cea mai recentă producție a duo-ului regizoral argentinian Mariano Cohn și Gastón Duprat le va oferi spectatorilor șansa de a-i revedea pe marele ecran pe Antonio Banderas, Penélope Cruz și Oscar Martínez, într-o comedie sofisticată și obraznică despre cinema, orgolii artistice și jocuri de putere.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăra și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român Prezentat de: Banca Transilvania Mașina oficială: Mercedes-Benz Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama Sponsori: Mastercard, Vodafone, TenarisSilcotub, LIDL, Cemacon, MOL România, Bârlog, IQOS, Regina Maria, E-ON, Compania de Apa Somes, McDonalds, Persil, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, JTI, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti, Pop Cola, Farmec, .msg România, Yonder, CSI Parteneri: PMA, Lecom, AX Perpetuum, Biotrem, Promelek XXI, Luna Cleaning, Supercom, Verdino Transportator oficial: Tarom Asigurător oficial: Groupama Partener logistic: DHL Partener media principal:PRO Cinema Recomandat de: Europa FM Parteneri media: Libertatea, ELLE, VIVA!, Avantaje, Radio România Cultural, Radio Europa Liberă, TV5, Adevărul, Dilema Veche, OK! Magazine, Films in Frame,A List Magazine, Cinemap, Zile și Nopți, AGERPRES, Revista BIZ, Life.ro, Observator Cultural, LiterNet, AaRC.ro Parteneri media locali: Afaceri.news, Făclia, Maszol, Monitorul de Cluj, Muzzix, Radio Cluj, Radio Transilvania, Ziua de Cluj
Partener de monitorizare: mediaTRUST
Detalii: tiff.ro