Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



O ciudăţenie


Înainte de toate, filmele noastre ar trebui să fie româneşti!
     De multe ori, asistând la un film de-al nostru, am avut impresia ciudată ce se insinua din ce în ce mai perseverent, împotriva unor «evidenţe» de necontestat... Era desigur un film a cărui acţiune se petrece la noi, într-un anume oraş sau un anume alt punct geografic al ţării noastre, de faptul acesta nu mă puteam îndoi... şi totuşi dacă identificam locurile, nu reuşeam să identific oamenii, moravurile, modul nostru de viaţă, mediul social... Niciuna din aceste caracteristici, pe care aşteptam şi probabil simţeam chiar nevoia să le recunosc nu-mi erau sugerate de cele ce vedeam pe ecran... Uneori se-ntâmpla ca până şi anumiţi actori, binecunoscuţi mie, să-mi apară în chip foarte straniu, foarte străini, aproape de nerecunoscut într-un anume sens... Personajele pe care le întruchipau trăiau într-o lume convenţională, obiceiurile lor, felul lor de-a fi nu purtau acea amprentă a unei societăţi ce îţi este nespus de familiară, în care te-ai născut şi trăieşti zi de zi... Senzaţia aceasta nu s-ar putea compara decât cu aceea, cu totul ipotetică, impregnată de o serioasă doză de absurd... Era ca şi cum aş fi mers prin Bucureşti şi n-aş fi izbutit să identific străzile, casele, trecătorii şi m-aş fi simţit într-un oraş străin... Nu într-unul anume, dar într-unul care nu-mi este cunoscut, nu-mi este deloc familiar.
     Şi m-am întrebat atunci: de ce când văd un film franţuzesc, german, american, cu toate că şi locurile şi oamenii şi modul lor de viaţă le cunosc infinit mai puţin, îmi dau seama de la început pe unde mă plimbă imaginile de pe ecran şi recunosc imediat ceva din acel specific care mă face să-mi dau seama că e un film francez, german sau american... Şi aceasta chiar atunci când nu era vorba de filme excepţionale, chiar atunci când producţiile respective erau mai mult sau mai puţin mediocre...
     Mai înainte de a aparţine autorilor lui (scenarist, regizor, operator, actori) şi chiar mai înainte de a aparţine unei anume şcoli sau curent, mai înainte de a reflecta anume capacităţi sau incapacităţi artistice, un film aparţine unei ţări, unui popor, unui mod de viaţă pe care îl reflectă... Mai înainte de toate, filmele noastre ar trebui să fie româneşti şi nu doar produse la noi şi vorbite în limba română. Ca să nu mai spun că uneori chiar şi felul de a vorbi al oamenilor din astfel de filme mi-e greu să-I recunosc şi îmi pricinuieşte un mic şoc... Printre altele, ceea ce mi-a plăcut în Mihai Viteazul, a fost şi faptul că, deşi e un film istoric, deşi oamenii şi scenele sunt reconstituite, n-am mai avut senzaţia că nu văd un film românesc ci, aşa cum spuneam mai înainte, vorbit în graiul nostru. N-am mai avut acea impresie de film «ştiinţifico» sau «artistico»-fantastic, adică de poveste abstractă, cu eroi abstracţi, care se petrece într-un mediu convenţional...
     Care e originea acestei «caracteristici» a filmelor vorbite în limba română? Mi-ar fi greu să explic doct şi foarte tehnic, cum se face că multe filme produse de noi n-au acest specific românesc. În orice caz, una din explicaţii, poate fi doctă, aceea că arta noastră cinematografică e încă o artă foarte tânără — mai înainte se spunea că e la începuturile ei — eu o resping de plano. Şi literatura noastră, şi arta noastră, a fost probabil încă tânără în epoca în care au apărut atâtea opere noi... Unii dintre înaintaşii literaturii noastre «au debutat» atât de strălucit încât n-au mai putut fi întrecuţi nici până astăzi... Să fie oare o explicaţie ştiintifică faptul că românul s-a născut poet, dar nu s-a născut cineast? Nu este mult mai firesc să presupunem că dincolo de insuficienta experienţă şi ucenicie (până când?) e vorba şi de faptul că autorii unora dintre filmele noastre, din considerente şi prejudecăţi, vrând să imite poate cele văzute în cutare sau cutare film străin, vrând să realizeze tehnici şi modalităţi de ultimă oră, sau amintindu-şi prea mult de ele, uită ceea ce i-a învăţat în primul rând viaţa?
 
 
(Cinema nr. 5, mai 1971)

Tags: despre cinematografie, despre film, filmul romanesc, radu beligan

Comments: