„Nu poţi despărţi lucrul de viaţă”

     Cineaşti-pictori de costume: Nelly Grigoriu Merola
     Nelly Merola face şi ea parte din echipa care a pus umărul la începuturile cine­matografiei noastre. Proaspătă absolventă a Institutu­lui de arte plastice «Nicolae Grigorescu», secţia sceno­grafie — în favoarea căreia părăsise din anul II secţia de pictură, Nelly Merola vine să lucreze la Buftea. Debutează în regia lui Jean Georgescu cu costumele pentru Directorul nostru. De atunci şi până în această lună când a avut premiera cu Saltimbancii, ea a semnat pe genericul a peste 50 de filme şi a participat la numeroa­se expoziţii de scenografie din ţară şi străinătate. Pe acest drum, câteva întâlniri esenţiale. Cea cu Victor Iliu, tot în anul debutului, 1954 («Iliu era nu numai un teoretician al filmului şi un excelent regizor, era şi un foarte bun plastician. Am lucrat pentru el un an schiţele la două filme din păcate nerealizate — Bălcescu şi C.F.R. El discuta întotdea­una cu noi şi nu odată demonstra părerea sa, punând mâna pe creion şi desenând»). O altă intilnire de început a fost cea de la Paşi pe lună cu lon Popescu Gopo, regizor cu care a lucrat de-altfel şase filme. («Scenariul, plin de ideile năstruş­nice ale lui Gopo, mi-a creat posibilita­tea să jonglez cu toate epocile de la cea a cavernelor până la cea a cosmo­nauţilor»). Răscoala lui Mircea Mureşan (de asemenea şase filme semnate împreună, plus un serial Toate pânzeIe sus) i-a des­chis un nou univers. («M-a pasionat să evoc prin costum două clase sociale aflate în opoziţie paroxistică».). Întâlni­rea cu Rene Clair şi Georges Wakhevitch la Serbările gălante a însemnat lecţia unui profesionism şi a unei exigenţe meti­culoase. («Deşi era vorba de doi mari artişti, de la ei am învăţat că nu trebuie lăsat nimic, absolut nimic la voia întâmplării»). Basmele lui Zizi Bostan (tot şase filme lucrate împreună) îi aduc lui Nelly Merola şi premiul ACIN —1974, pen­tru costumele la Veronica. În sfârşit, întâl­nirea peste ani cu lumea satului ardelenesc în lon, lucrat tot în regia lui Mureşan.
     O ascultam pe Nelly Merola evocându-mi rând pe rând treptele devenirii personalităţii sale artistice şi încercam s-o particulari­zez faţă de ceilalţi colegi. Dintre toţi plas­ticienii filmului nostru cu care am stat de vorbă, ea mi-a apărut a fi cea mai preocupată de acordul cu actorul. («De multe ori mi s-a întâmplat să modific schiţa după fixarea distribuţiei; deşi noi definim cel dintâi personajul prin costum, nu trebuie să uităm niciodată că actorul este cel ce-i dă adevărata viaţă, iar dacă el nu se simte bine, adică nu poate intra în pielea personajului cu ceea ce-l îm­brăcăm, lipsa este a noastră. Sunt actori care dau pur şi simplu viaţă hainei pe care o îmbracă. De pildă, Carmen Galin face miracol cu un şal, o bască, de parcă ele încep să trăiască odată cu mişcările ei»). Nelly Merola îmi dă alte nenumărate exemple de colaborare cu actorii. («Mă gândeam să îmbrac pe profesorul Herdelea ca să pară mai ponosit, cu o haină strâmtă, dar lucrând cu Octavian Cotes­cu mi-am dat seama că el nu se simţea în personaj, şi atunci am ales soluţia opusă, o haină lălâie. Aşa am găsit cheia personajului. La acelaşi film tot împreună cu actorul, de astădată lon Besoiu, am găsit împreună cea mai po­trivită sutană pentru preot şi abia după aceea am ales umbrela şi pălăria potri­vite. Dacă în locul lui Besoiu ar fi fost un alt actor, probabil costumul ar fi arătat altfel. Căci nu poţi crea un cos­tum independent de interpret»). Înţeleg că în dorinţa ei de continuă pertectibilitate, Nelly Merolanu consideră niciodată un cos­tum gata. («Poţi spune că am terminat costumul doar în clipa cind regizorul strigă: «atenţie, motor!». Până atunci mai modific, mai adaug câte un detaliu, o floare, un volan, o pană şi tot mi se pare că mai am ceva de făcut, ceva de spus despre personaj»). Din toate câte mi le spune Nelly Merola mi se defineşte ca un creator al intuiţiei şi al imagi­naţiei în mişcare. («Cel mai important mi se pare citirea şi recitirea scenariu­lui. Nu trebuie să alergi la documenta­re. Desigur se presupune că eşti un cu­noscător al istoriei costumului şi că ai asimilat această istorie. Pictorul de cos­tum trebuie să imagineze propria sa po­veste, ca şi cum el ar face filmul, doar atunci personajele îi vor apărea în forma si culorile potrivite. Important este să nu fii indiferent. Să te obsedeze perso­najele, să te preocupe fiecare detaliu. Important este să nu poţi despărţi lucrul de viaţă»).
     lată un credo propriu tuturor celor ce au făcut din film o profesiune de viaţă, iată un credo ce I-am văzut magistral ilustrat în Saltimbancii. Explozie de fantezie şi culoare, de inspiraţie şi rafinament într-o suită de costume, de la cele ale interpreţi­lor principali până la cele ale figuranţilor de o clipă, care au dincolo de frumuseţe, caracter, personalitate, exprimând fiecare o poveste a lui.