Nu cuvântul e de vină...

Vorbirea noastră cea din toate filmele
Înaintea întâlnirii cu filmele toamnei, în fapt cu o nouă «recoltă» a producţiei cinematografice româneşti —derulând crea­ţiile trecutei stagiuni, răsar în preajma imaginilor retrăite şi tremurătoare, aşezatele sau înfiptele noastre cuvinte. Dând ceza­rului ce este al cezarului, trebuie să recunoaştem că nu ne mai asaltează chiar cohorte de vorbe, vorbe, vorbe, că ceea ce s-ar putea numi «condiţia cuvântulu» în filmele noastre a depăşit stadiul simplei cărăuşii de dialoguri. Pe parcursul acestei rubrici am avut, nu o dată prilejul, de a semnala acorduri, întâlniri fericite ale verbu­lui cu imaginea. Suntem însă departe de a câştiga bătălia cu un anumit «cinemato­graf guraliv», întelegând prin filmele ce-i aparţin nu neapărat pe cele cotropite de dialoguri, pe cele care nu cunosc, să zicem, «arta tăcerilor semnificative», ci pe cele care mai ţin să se ia la întrecere cu literatura, care îşi extrag întreaga substanţă din vorbire, nu din aliajul ei cu imaginea. Ne despărţim greu de ideea că cinemato­graful nu poate fi nici un răscolitor şi nici măcar un ocrotitor de cuvinte, că, bună­oară, nici cea mai desăvârşită ecranizare a Răscoalei lui Liviu Rebreanu nu va putea capta forţa frazei cu care se deschide romanul: «Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţăranul român», după cum în toate adaptările cunoscute până acum, nimic nu s-a ales din fantasticul început al lui Don Quijote: «într-un loc din La Mancha, de al cărui nume nu-mi place să-mi amintesc...»
Mai stăruie, în multe din filmele noastre, ambiţia de a împinge cuvântul în prim­plan, de a-I rotunji frumos, dacă se poate a-I face chiar memorabil, dar, din păcate, de atâtea ori, înfruntările verbale nu aparţin unor personaje aflate în momente hotărâ­toare ale existenţei lor, ale existenţei lor în film. De atâtea ori tinerii noştri par a transmite comunicări, decizii, imputări şi nu frământări, nelinişti, gânduri. Sărăcia personajelor, lipsa de relevanţă psihologică a unui moment sau altuia, drapate în fraze ce se trag una pe alta de mână aduc pe ecran aerul stânjenitor al mărturisirilor «fun­damentale» făcute la colţ de stradă.