Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Nordul rece ne-a primit cu căldură


     Prezențe românești peste hotare
     Cinci filme românești — Domnișoara Aurica, Pas în doi, Pădureanca, Ciuleandra, Promisiuni — susținute de prezența actriței Marga Barbu și a regizorului Nicolae Mărgineanu, au întâlnit, la sfârșitul lunii martie, la Copenhaga, publicul danez. Deci, „Zilele filmului românesc” în Danemarca întrucât selecția a fost prezentată în cinci orașe.
 
     Marga Barbu, vă propun să transformăm, împreuna, această „știre” de prezențe românești peste hotare într-un comentariu viu, de martor ocular implicat în eveniment.
     A fost chiar un eveniment. Vreau să spun că buna pregătire care s-a făcut prin publicitate, înainte să ajungem noi acolo, a transformat o acțiune obișnuită în cardul schimburilor culturale dintre doua țări, în eveniment. Sălile au fost pline — ceea ce e mare lucru, pentru că în Occident lumea nu prea merge la cinematograf — a doua zi după spectacolul de gală cu Domnișoara Aurica, la conferința de presă, am fost puși în fața unor oameni avizați care văzuseră filmele noastre, erau interesați de cinematografia noastră și dornici să afle cât mai multe despre ea și despre cei care o fac. Ni s-au pus întrebări, ni s-au făcut fotografii, pe scurt ne-am bucurat de meritată considerație. Se simțea că nu le este indiferentă prezența noastră acolo și că nu tratează „întâmplarea” ca pe o formalitate. În general, ne-am simțit extraordinar, pentru că am fost înconjurați cu multa căldură. Trebuie să mărturisesc că nu ne-am așteptat, nici Mărgineanu, nici eu, la asemenea primire cu atât mai mult cu cât, nordicii au faimă de oameni reci, distanți...
 
     Cum a fost apreciată selecția?
     Foarte bine. Li s-a părut interesante, variată (poate de aceea și interesantă), dar aici este și meritul organizatorilor. Ei au văzut mai multe filme românești aici în țară, ei au făcut selecția și tot ei au hotărât spectacolul de gală cu Domnișoara Aurică. Presupun că au ținut cont de interesul publicului danez pentru o anume tematică. Într-adevăr, am simțit și eu că publicul „a mers” cu Aurica noastră și pentru că acolo problematica legată de singurătatea femeii este foarte frecventă.
 
     Care a fost punctul de interes maxim în această întâlnire cu „lumea nordului”?
     Cred că întâlnirea în sine. Contactul cu aceasta lume, cu mentalitatea ei, cu problemele ei. Mi-au lăsat o impresie deosebită. Sunt oameni foarte serioși, foarte muncitori, deloc superficiali, înclinați, mai degrabă, să dea importanțp fiecărui amănunt. În ce privește cineaștii, i-am simțit dornici — ca și noi — să facă filme din ce în ce mai bune, se zbuciumă, au probleme, se luptă cu ele, încearcă să le depășească — tot ca noi. Am descoperit. — pentru a câta oară? — problemele cineaștilor sunt aceleași peste tot, doar natura lor diferă. Se pare că există o familie mare a cineaștilor și este foarte probabil ca tocmai acest lucru ne-a ajutat să ne înțelegem, să ne descoperim un limbaj comun, în ciuda faptului că ne cunoșteam atât de puțin. Seriozitatea de care vorbeam s-a făcut simțită și în felul în care au organizat zilele filmului românesc, și în întâlnirile cu presa, cu oamenii de specialitate care discutau cu noi, în mod clar, în cunoștință de cauză. Dincolo de faptul că filmele le-au plăcut —           sau poate tocmai de aceea — s-au arătat interesați de felul cum au fost făcute, au discutat stilurile regizorale, jocul actorilor, munca operatorului, a scenografului. Voiau să știe ce problematică „merge” mai bine, la publicul nostru. S-au mirat când au aflat că anumite filme ating milioane de spectatori, dar cei mai mult i-a mirat faptul ca cinematografia noastră se autofinanțează. Pentru ei finanțarea unui film este o problemă.

     Dar publicul? Cum a reacționat publicul la filmele noastre? Mă gândesc mai cu seamă la „Domnișoara Aurica”, „Pădureanca”, „Ciuleandra” filme mai speciale ca plasare în timp și cu un pronunțat specific național...
     Reacția a fost bună, dar nedumeriri au existat. S-au descurcat mai greu în epoca exact la filmele pe care le-ai pomenit. Mă gândeam, chiar acolo, că n-ar fi stricat ca aceste filme să aibă un insert de punere în temă, și de plasare în timp. Se obișnuiește și în cinematografii mai cunoscute decât a noastră. În rest, nu au fost probleme de înțelegere. Filmele noastre s-au prezentat foarte bine, titrate în engleză, limbă bine cunoscută în Danemarca, deci, accesul la dialog a fost asigurat. Dar și publicul s-a arătat foarte deschis și dornic să înțeleagă ceea ce vede. Mă gândeam chiar că, în mod ciudat, aici, în nordul „rece", am găsit un public mai cald, mai receptiv decât cel de la Pescara, unde noi am fost prezenți, cu alte filme, în vara trecută, în cadrul unei săptămâni a culturii române. Probabil că malul mării, vara, nu este locul cel mai potrivit pentru asemenea manifestări. Acolo am fi avut mai mult succes cu o selecție de filme deconectante — și noi avem. Depinde însă ce urmărești. Sa umpli sălile sau să prezinți ce ai mai bun, adică să creezi o imagine complexă, deci cât mai exacta a cinematografiei. Or, la Pescara, s-au văzut Cursa, loanide, Moara lui Califar, Întoarcerea din Iad, Domnișoara Aurica... A fost o adevărată „mostră” de cinema românesc, de stiluri regizorale, de preocupări tematice. Una din mai multe posibile. Așa cum la Pesaro, tot anul trecut s-au văzut alte trei filme Domnișoara Aurica, Întunecare și Un oaspete la cină. Pesaro a fost altă experiență interesante și foarte utilă, pentru că după Pesaro, Domnișoara Aurica a fost selecționat printre cele mai bune filme străine ale anului trecut și programat la Roma, într-o foarte bună sală de cinema. Iar în volumul editat de Mostra cinematografică, „Esteuropa '80” a apărut un capitol substanțial despre cinematografia română însoțit de filmografiile celor mai importanți regizori. Prezența noastre la Pesaro a fost interesantă și pentru că acolo filmele românești se aflau în fața unui public de specialiști. Au fost discutate și apreciate, deci, la un anumit nivel... Dar ca să mă întorc la zilele filmului românesc de la Copenhaga: Vreau să spun că a fost foarte bine că filmele noastre au fost însoțite de o delegație. Să nu se înțeleagă că aș pleda pro domo; am constatat însă că altfel se face contactul cu publicul și presa, altfel sunt primite filmele în cazul în care acolo se află cineva în stare să răspunde la întrebări, să dea lămuriri, să înlesnească, de fapt, înțelegerea filmelor. Acest lucru ni l-a spus, de altfel, și organizatorul danez, Finn Abaye care a trimis și o telegramă la România-film mulțumind pentru delegarea care i-a ajutat să prezinte filmele în fața publicului danez. Fiecare prezență a filmelor noastre în lume este încă o cale de acces către cunoașterea reciprocă, iar această cunoaștere se împlinește și mai bine prin contactul direct cu publicul. Îndrăznesc să spun acest lucru după trei confruntări diferite, dar fiecare importante în felul ei. Trei experiențe, dacă vrei. Trei experiențe foarte utile.
     
     Și plăcute. Presupun că este plăcut să te simți părtaș la o „mai bună cunoaștere”.
     Și plăcute. Firește. Am avut senzația ca am pus și eu umărul la o deschidere de poartă spre interesul pentru filmul românesc. M-am simțit utilă. Este un sentiment foarte plăcut într-adevăr...
(Cinema nr. 5, mai 1988)

Tags: ciuleandra film, domnisoara aurica film, eva sirbu, marga barbu, padureanca film, pas in doi film, prezente romanesti peste hotare

Comments: