Ne-am obișnuit deja: filmele lui
Pintilie sosesc la București precedate de ecourile lor europene. Ceea ce nu e rău pentru incitarea spectatorilor români, mai ales dacă ecourile cu pricina sunt favorabile, ca în cazul acestui
Niki Ardelean colonel în rezervă, prezentat la Cannes și apoi în toată Franța cu titlul
Niki & Flo. Astfel, în septembrie trecut, binecunoscuta revistă ”Première” scria: ”Așa cum ne-a obișnuit, românul Lucian Pintilie ne propune o poveste burlescă și acidă care, prin intermediul destinelor unui grup de personaje dezarticulate, înregistrează descompunerea României actuale. Regia și interpretarea actorilor, ireproșabile, servesc cu o elegantă cruzime acest război domestic scrâșnitor și disperat”.
Pentru cinefili interesul față de acest film este sporit și de faptul că pe genericul lui figurează alături doi tineri scenariști foarte talentați (
Cristi Puiu și
Răzvan Rădulescu) și un regizor veteran de reputație internațională (Lucian Pintilie). O ”căsătorie” pe muchie de cuțit între două generații, două modalități diferite de a vedea lumea, două maniere diferite de a face cinema. Încercarea se dovedește reușită. Incisivitatea, ca să nu spunem răutatea nemiloasă, a lui Pintilie își află un teren fertil în această dramă bine cladită, bine condusă, cu subtile notații psihologice pe care i-a oferit-o scenariul. Înfruntarea cu final tragic dintre Niki și Flo – colonelul în rezervă tradiționalist, închis în sine, lovit de soartă și îmburghezitul întreprinzător agitat, dominator, care invadează existențele celor din jur – este rând pe rând comică, grotescă, dramatică. Cu fiecare scenă tensiunea dintre ei crește, iar deznodământul sângeros devine inevitabil și anunțat de semne premonitorii.
Răzvan Vasilescu (unul dintre actorii preferați ai lui Lucian Pintilie), este impecabil în rolul lui Flo. Privirea, mersul, gesturile, tonul vocii, totul respiră o agresivitate conținută cu care el încearcă să-i subordoneze și să-i strivească pe cei din jur, și în primul rând pe Niki (
Victor Rebengiuc). În ciuda exercițiului disciplinei sale cazone, capacitatea acestuia de a înghiți umilințele este însă limitată. Merită vazută această demonstrație de actorie sub bagheta unui regizor căruia infuzia de tinerețe scenaristică nu i-a făcut decât bine.
