La doi ani după ce
Poziţia copilului de Călin Peter Netzer cucerise Ursul de Aur, un alt film al unui regizor român a intrat în cursa pentru trofeele Festivalului de la Berlin.
Aferim!, al treilea lungmetraj semnat de regizorul
Radu Jude, vine după două filme (
Cea mai fericită fată din lume şi
Toată lumea din familia noastră) care îşi începuseră cariera internaţională tot în cadrul Berlinalei, însă în cadrul secţiunii „Forum".
Aferim! este o apariţie insolită în cadrul Noului Cinema Românesc. Înainte de toate, este un film de epocă, având acţiunea plasată în Ţara Românească, în 1835. Este anul în care francezul Alexis de Tocqueville publica, după o călătorie întreprinsă peste Ocean, primul volum al operei sale de referinţă despre democraţia din America, în care observa cum „Lumea Nouă descoperea efectele benefice ale echităţii sociale. În acest timp, în Valahia, exploatarea robilor ţigani (varianta autohtonă a sclavilor negri) era în floare. Deşi Regulamentul organic promulgat, în 1831-1832, de către autorităţile imperiale ruseşti iniţia o binevenită perioadă de reforme, aveau să mai treacă două decenii până ce ţiganii din Ţările Române (asupra cărora Codul penal muntenesc se pronunţa foarte clar: „Toţi ţiganii sunt născuţi robi") sunt eliberaţi din sclavie. Acesta este contextul social în care zapciul Costandin (interpretat de Teodor Corban) şi fiul său dorobanţ, Ioniţă (Mihai Comănoiu), pleacă în căutarea robului fugar Carfin (Cuzin Toma), pentru a-l înapoia stăpânului său, boierul Iordache Cîndescu (Alexandru Dabija), care intenţionează să-l pedepsească exemplar, aşa cum îi dădea dreptul legea, pentru că i-ar fi necinstit nevasta (Mihaela Sîrbu). În drumul lor, tatăl şi fiul găsesc şi iau cu ei un copil ţigan, Ţintiric (Alberto Dinache), pe care ulterior îl vor vinde în târg, alături de animale, pentru că un rob fără stăpân putea fi revendicat de orice român cu ceva stare.
Insolit este
Aferim! şi pentru că a fost filmat - de către minunatul director de imagine
Marius Panduru - pe peliculă de 35 mm alb-negru. La fel procedase Vivi Drăgan Vasile cu
Q.E.D., filmul în regia lui Andrei Gruzsniczki lansat la noi anul trecut, a cărei poveste se petrece cu peste 150 de ani după cea ticluită de Radu Jude şi prozatorul Florin Lăzărescu (care mai colaborase cu regizorul la scurtmetrajul
Lampa cu căciulă şi mediumetrajul
Ca o umbră de nor). Insă asemenea exemple sunt excepţii în cinematografia românească postcomunistă. Şi, chiar dacă şi în cinematografia poloneză au mai apărut, în ultimii ani, producţii cinematografice filmate pe peliculă de 35 mm alb-negru (precum multipremiatul
Ida, al lui Pawel Pawlikowski, sau
Păpuşa / Papusza de Krzysztof Krauze şi Joanna Kos-Krauze), este prematur să ne gândim la un trend european.
Subiectul filmului i-a determinat probabil pe cinefilii de dată mai recentă să se gândească la
Django dezlănţuit (Django Unchained, 2012), al lui Quentin Tarantino, însă Radu Jude s-a declarat inspirat mai degrabă de westernurile clasice americane, iar în trailer-ul internaţional al lui
Aferim! sunt menţionate două titluri reprezentative:
Râul roşu (Red River, 1948), regizat de Howard Hawks în colaborare cu Arthur Rosson, şi
Căutătorii (The Searchers, 1956), semnat de marele maestru al genului, John Ford. Într-adevăr, unele cadre din
Aferim!, cum este cel în care personajele principale ale lui Radu Jude străbat călare un râu, amintesc de acele producţii-reper, iar relaţia dintre experimentatul Costandin şi ingenuul Ioniţă poate fi asemuită cu cea dintre Tom (John Wayne) şi Matt (Montgomery Clift), de la Hawks, sau cea dintre Ethan (acelaşi John Wayne) şi, din nou, Matt (Jeffrey Hunter), de la Ford. Totuşi, chiar dacă adoptă unele dintre convenţiile genului, Radu Jude nu renunţă la principiile Noului Cinema Românesc, printre ai cărui reprezentanţi de frunte se numără. Din punct de vedere narativ, acest road movie de epocă acoperă un interval scurt de timp (astfel, îl putem asocia cu primele două lungmetraje ale lui Cristi Puiu sau cu
Hârtia va fi albastră de Radu Muntean), este urmărit - strict cronologic - un singur fir epic, iar misiunea celor două personaje principale, tată şi fiu, le declanşează o profundă dilemă morală (la fel cum se întâmpla, de pildă, cu Ovidiu, protagonistul din debutul lui Cristi Puiu,
Marfa şi banii). Din punct de vedere stilistic,
Aferim! este filmat în deja familiarele cadre-secvenţă lungi ale NCR-ului, iar camera-observator a lui Marius Panduru, chiar dacă uneori pluteşte graţios în urma personajelor, evită programatic să se apropie de chipurile acestora (prim-planurile sunt accidentale). O altă marcă specifică a NCR-ului este eliminarea muzicii extradiegetice (la care Ford sau Hawks recurgeau constant), cu excepţia genericelor. Pentru Radu Jude, muzica trebuie să aibă sursa în cadru: la fel ca Corneliu Porumboiu în primul său lungmetraj,
A fost sau n-a fost?, regizorul apelează la o formaţie autohtonă, grupul de muzică tradiţională românească Trei Parale, care apare pe ecran în secvenţa hanului. Ceea ce deosebeşte evident
Aferim! de cele mai importante filme româneşti recente (care, însă, tratează în general sfârşitul regimului comunist sau perioada postcomunistă) este sursa livrescă a dialogurilor. Acestea pot părea artificiale spectatorilor de azi, căci Radu Jude şi Florin Lăzărescu (sprijiniţi de experta Constanţa Vintilă-Ghiţulescu) au realizat că limba românească din 1835 nu mai poate fi reconstituită decât apelând la textele scrise din epocă (acompaniate de referinţe culturale, cum ar fi cele la universul caragialian), dar aceleaşi dialoguri - şi, deseori, monologuri cu public - contribuie decisiv la farmecul şi culoarea filmului.
Dincolo de virtuţile sale tehnice (incluzând aici şi decorurile şi costumele) şi de interpretările convingătoare ale actorilor, inclusiv neprofesionişti (trebuie amintit aici regizorul de teatru Alexandru Dabija, care, după ce lucrase excelent cu Radu Jude la
Ca o umbră de nor, fascinează acum în rolul boierului-satrap), acest „western balcanic" (sintagma, folosită în promovarea filmului, va fi probabil dublată de eticheta „western minimalist") este o operă cinematografică remarcabilă deoarece, prezentându-ne o poveste din 1835, reuşeşte să ne vorbească şi despre România de astăzi.
FILM Nr.2015
