Cu Moara lui Călifar, ecranizare după povestirea omonimă — capodoperă de realism magic — a lui Gala Galaction, Şerban Marinescu îşi face o intrare mai mult decât promiţătoare în filmul românesc, etalându-şi de-o manieră clară vocaţia de regizor. Filmul său, ca şi puternica bază de pornire, este o parabolă a parvenirii, mai exact, a îmbogăţirii pe căi miraculoase. Este mitul faustic, al vinderii sufletului omenesc diavolului, pentru a dobândi bogăţie, putere, frumuseţe. Acest diavol nu este însă altul decât Banul, adică „Diavolul Galben”, cum îl numea Gorki în scrierea cu acelaşi titlu.
Îmbogăţirea necurată este ca un miraj. Totul se petrece ca şi cum ar fi un joc între imaginar şi concret, între fantastic şi real. Experienţa pe care o trăieşte eroul, Stoicea, e ca un vis, nici nu ştie (nici noi nu ştim) dacă a trăit-o aievea sau urmează să o trăiască, aşa cum sugerează finalul deschis al filmului.
Însuşirea supranaturală a lui Călifar, identificat cu Gala Galaction, care are talentul şi capacitatea de a crea convenţia unui personaj în stare de a îmbogăţi „pe oricine vine la el să ceară”, se dovedeşte a fi de fapt un mit, o iluzie, sau, cu alte cuvinte, un mijloc estetic, cu tradiţie îndelungată, menit să-i vindece, ca într-o Fabulă, pe cei bolnavi de avariţie. Mirajul, ispita îmbogăţirii, este redat aici aproape în chip popular, în sensul că lăcomia îşi găseşte până la urmă „leacul”. Bogăţia nefirească e o iluzie şi o deziluzie în acelaşi timp; aşa cum vine, aşa se duce, ca un fum. E obsesia şi pedeapsa acelora care vor să se îmbogăţească peste noapte, temă a zeci de filme, începând cu Rapacitate şi Goana după aur. Temă eternă şi universală dealtfel, culminând cu creaţiile unui Shakespeare („Timon din Atena” în special), Balzac („Comedia umană”), Goethe („Faust”), T. Mann („Doctor Faustus”) etc. Iar la noi tema a răsărit şi înflorit odată cu primul roman social, „Ciocoii vechi si noi”, şi a continuat să trăiască cu strălucire în operele unui Slavici, Agârbiceanu, Caragiale...
Fără îndoială, Şerban Marinescu, prin filmul său, are meritul de a aborda încă de la începutul carierei sale de cineast o asemenea temă majoră, dificilă. În fine, un alt lucru îmbucurător e faptul că Moara lui Călifar se înscrie firesc în tradiţia (condiţie principală a existenţei şcolii naţionale de film) unor ecranizări remarcabile pe aceeaşi temă, precum Moara cu noroc, Nunta de piatră, Duhul aurului, Dincolo de pod sau Tănase Scatiu.
