Cronica muzicii la Aripi de zăpadă
„Ascultat” cu atenție, sau chiar numai privit de un spectator sensibil și la dimensiunea „audio” a peliculei, filmul acesta — pe care fără îndoială autorii lui I-au gândit ca adresându-se copiilor — se dovedește a fi mai degrabă o poveste pentru adulți, despre lumea îndepărtată a copilăriei. Despre curaj și loialitate, despre istețime și tenacitate, dar și despre bucuriile vacantei și zăpezilor înalte, ale pădurii de brad și crestelor albe, ale înotului în piscină și ale zborului cu deltaplanul, al goanei cu săniile trase de cai și ale alunecării line prin văzduh, cu telefericul, ale jocurilor de cabana și ale slalomului pe pârtia de concurs — despre acestea muzica lui Nicu Alifantis vorbește desigur și ea, în ton cu imaginea filmului. Există necontenit ca fundament al compoziției un ritm viguros, tineresc, antrenant, ce exprima vitalitatea debordantă a micilor eroi: numai ca deasupra acestui acompaniament planează mereu melodia de infinita nostalgie a cântecului „Aripi de zăpadă”, iar forța sa magnetică modifică automat optica spectatorului. Sub razele ei, și versurile lui Alexandru Andrieș capătă irizările dorului, tânjind după vârsta de aur a copilăriei... Cu fericita inspirație. Nicu Alifantis iese întreaga partitură a filmului dintr-un singur fir melodic, când depănându-l pe îndelete, când mărunțindu-I, când schimbându-i coloritul; nici valiul tematic, nici invenția timbrală nu țintesc însă transformarea stării ei originare: până și în ipostaza de „rock”, ea însăși păstrează încă parfumul nostalgic primordial...
Nu știu, deci, în ce măsura cei mai tineri spectatori de astăzi se regăsesc eroii filmului lui Adrian Petringenaru: cu siguranță însă că, datorita muzicii Nicu Alifantis, părinții lor retrăiesc an, când, copii fiind, citeau cu nesaț minuna tele-aventuri ale „Cireșarilor” lui Constantin Chiriță.
