Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Manipularea inocenților


     CORTUL. Scenaristul Reconstituirii, scriitorul Horia Pătrașcu, revine după o lungă absență în mijlocul celor care îl așteptau. Propunerea sa era cum nu se poate mai incitantă și mai generoasă pentru regizorul onorat de șansa transpunerii pe ecran: momentul revoluției din decembrie 1989 văzut ca o năvală a istoriei peste o umanitate măruntă, obișnuită cu greul, cu scosul la capăt, cu hazul de necaz. Construcția pe mai multe niveluri spațiale - cortul muncitorilor chemați să repare o conductă în clădirea unei ambasade, subsolurile, saloanele de la etajele superioare, numărul redus al personajelor erau câteva bune premise. Ele ar fi favorizat extragerea unui film aparte în comparație cu unele dintre gălăgioasele noastre pelicule postrevoluționare în care teroriștii zburau ca liliecii prin aer. Din păcate, tânărul regizor Bogdan Cristian Drăgan, al cărui talent a fost remarcat cu prilejul unor trecute festivaluri studențești, a cufundat întreaga poveste într-un fel de baie în care își dau întâlnire toate tentațiile exercițiilor stilistice, de la naivii primi ai cinematografului la modernii din urmă. Și Stropitorul stropit, și Pița, și Lars von Trier, și Caragiale cel din lecturile în cheia absurdului, toate în același spațiu destinat unor stări ce trebuiau să semnifice speranța, inconștiența, sacrificiul, pângărirea, se lasă cu o hălăduială care mută filmul de colo-colo, făcându-I până la urmă de negăsit.
 
 
 
(Adevărul, 11 decembrie 1998)

Tags: bogdan cristian dragan, cortul, cronica de film, horia patrascu, magda mihailescu

Comments: