Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Lucrurile simple


     
     Ce manie o fi asta să pui mereu pe un autor să povestească ce a vrut să spună în scenariul său!? Dacă-I pui mereu să spună, să repete, te trezeşti că născoceşte tot felul de subţirimi filozofice, de implicaţii şi complicaţii, că până la urma se miră şi el ce-a ieşit! Şi are dreptate, săracul: el a făcut un lucru simplu şi pe înţeles, dar nimănui nu-i vine să creadă că dintr-un lucru simplu şi pe înţeles poate să iasă o mare scofală, o cugetare subţire. Poate că, desluşindu-l, se mai întunecă puţin, şi abia atunci poţi să zici că poartă un ce misterios pe dinlăuntru. Umbra dă lumină, o ştie şi un copil.
     Eu nu voi mai încerca aici să încurc sensul extrem de simplu al povestirii mele «Zestrea». Ce să spun? Că «Zestrea» noastră se compune nu dintr-o faptă sau un gând, ci din toate faptele şi gândurile noastre, adică din evoluţia noastră? Dar asta e spus chiar în text, şi nu e o mare filozofie, o ştie oricine. N-am născocit, sunt dezolat, un mare adevăr, n-am aruncat o punte peste gândirea veacurilor: ceea ce spune «Zestrea» e nesfârşit de banal, de obişnuit, de la îndemână.     
     Şi nici despre maniera artistică n-am mare lucru de adăugat. Nu mai ştiu cum scrie Robbe-Grillet la această ora, cu structuralismul nu sunt în termen de vizită, ne salutăm numai pe stradă cam de departe, nu mă pasionează romanele poliţiste, nici detaliile onirice. Ce e mai grav e că nu sunt aprovizionat nici cu mixer-ul cu care iei din toate astea câte un pic, le amesteci bine şi faci ce-ţi vine la îndemână: roman, film, piesă, după cota bursei mondiale. Eu mi-am povestit povestea aşa cum a venit ea, uite aşa, băbeşte, până la sfârşit. Mă jenez să spun, dar e teribil de simplu. Trebuie numai să ştii cam ce vrei să povesteşti, altfel viaţa e doldora de întâmplări care vin şi se lipesc singure. Nu sunt «cazuri», recunosc cu căinţă, sunt chiar întâmplările vieţii noastre, nicio scofală că le înşiri. Dacă ştii cum, bineînţeles, E şi aici nevoie de o leacă de zestre...
     Ce să mai explic despre film? Că într-o zi m-am întâlnit cu Virgil Stoenescu care mi-a spus: «nu ne dai nimic, dom'le, la radio, hai că te-am trecut în plan!?»
     Că după aia, Valeriu Rîpeanu îmi spune, între picături: «Ai luat un premiu la radio, hai să-ţi încercăm scenariul la televiziune...?» Şi Letiţia Popa: «L-am citit cu plăcere, ţi-I fac eu!». Şi uite aşa, tot simplu, din aproape în aproape, mai plăcând şi altora, şi oarecum destul de mult veni şi vremea să se facă film. Acuma ce sunt eu de vină de toate aceste lucruri simple?...
(Cinema nr. 6, iunie 1972)

Tags: despre scenariu de film, letitia popa, paul everac, zestrea film

Comments: