Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Love Building: Reparaţii nu tocmai capitale


                 O pajişte pe care au răsărit perechi-perechi de tineri sărutându-se. Un El şi o Ea, încă un El şi o Ea, ba chiar şi o Ea cu o altă Ea. Par timizi, parcă ar fi la prima apropiere din viaţa lor. Nu suntem preadeparte de adevăr,  pentru că ceea ce vedem  nu este decât un exerciţiu de re-trăire a unor trecute stări, sentimente, aşa cum se află el menţionat în programul de training al unei tabere de reparat existenţele ciobite: "imaginaţi-vă că sunteţi la cel dintâi sărut". Nu au treabă cu filosofia, dacă i-ar trece cuiva prin cap să-şi amintească vechiul adaggio, "Nu te poţi scălda de două ori în apele aceluiaşi râu", totul s-ar duce de râpă. 

Tocmai de aceea antrenorii, în număr de trei, un sexolog şi doi psihoterapeuţi, sunt aprigi combatanţi pe frontul reparării relaţiilor umane, al "sincronizării perechilor desincronizate". Woody Allen era individualist, nu-şi propunea să se reconstruiască decât pe sine, (Deconstructing Harry, 1997), tinerii noştri se dedică unei colectivităţi de 14 perechi în suferinţă. Cauzele aparţin inventarului modern al necazurilor obişnuite ale cuplurilor: slujbele, soacra, suspiciunile, neîncrederea etc. Mai sunt şi ciudaţi printre ei, o fată mărturiseşte că, atunci când face sex, "parcă ar fi răpită de extratereştri". Îţi vine să o întrebi, "Şi ce este atât de rău?", dar nu este treaba noastră, a spectatorilor, ci a celor trei profesionişti în dresul sentimentelor şi aducerii lor la matcă.

Numai că, aşa cum croitorul nu are haine şi cismarul încălţări, nici amintiţii specialişti nu o duc prea bine cu cele sufleteşti. Este ideea care infuzează un umor tandru poveştii imaginate de cele trei fete cucuiete ale noii generaţii de cineaşti, Oana Răsuceanu, Ana Agopian şi Iulia Rugină, ultima fiind, ca şi în cazul unei alte remarcabile conlucrări, scurt metrajul Captivi de Crăciun, şi regizoare. Li s-au alăturat băieţii isteţi şi cu farmec (de când sintagma "băieţi deştepţi" a fost compromisă de politicărie, am alungat-o, cel puţin temporar), fondatorii şcoliideactoriedefilm.ro, Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol, acum coproducători ai aşteptatului debut în lung metraj al celei pe care, dacă mi se îngăduie o mărturisire, o consider cea mai plină de făgăduinţe cineastă a generaţiei care vine din urmă. Aştept de mult debutul Iuliei Rugină în lungmetraj, încă de la tulburătorul Vineri în jur de 11 (2006), am crezut că poate el se va petrece tot în această zonă gravă, dar surpriza de a o regăsi într-o comedie dramatică nu mi-a diminuat câtuşi de puţin bucuria. Din contra, m-a făcut să nu-mi mai fie ruşine să mă gândesc cât de razna a luat-o comedia noastră cinematografică. De rostogolirile vulgarităţilor şi inepţiilor televizionistice, neîntrerupte jigniri ale minţii şi ochiului privitorului, nu mai vorbesc. Love Building reintroduce inteligenţa ludicului, a complicităţii cu spectatorul căruia parcă i se şopteşte, "suntem cu toţii într-un joc, reparăm şi noi ce putem, ştiţi bine ce grea este viaţa". Cum să nu ştim, cum să nu ne convingem încă o dată, printre zâmbete şi câte un hohot de râs, când vedem nu numai cât de dificil e reparatul la termen fix (o săptămână mare şi lată), al sentimentelor, atâta vreme cât, e limpede ca lumina zilei, trainerii înşişi ar avea nevoie de puţină terapie. Papadopol (voi numi personajele cu numele actorilor) este sfios, neajutorat în preajma fetelor, le consolează patern, încât stârneşte bănuiala lui Bucur, "tu eşti gay?", Boguţă nu-şi găseşte liniştea, nu ştie dacă a avea de a face cu o verişoară se numeşte incest, dar cum a venit în tabără ca un vajnic specialist, nu ca unul aflat în suferinţă, inventează un altcineva, chipurile un văr. Dragoş Bucur, pe post de vulpe pe care nu o poţi duce cu una, cu două, se prinde, exultă şi, la momentul potrivit (doar de asta este psiholog), aruncă odiosul cuvânt, "văr", spre disperarea anxiosului său coleg. Dacă profesia le interzice să se amuze pe seama frământărilor, candorii, nedumeririlor celor antrenaţi, atunci se distrează între ei. Din câte am înţeles, ni se pregăteşte şi un Love Building 2, succesul cheamă succesul. Folosul este dublu: unu la mână, se prelungeşte bucuria reîntâlnirii cu personaje de acum îndrăgite, şi, doi la mână, ne întărim şi ideea despre potenţialul absolvenţilor amintitei şcoli de actorie. Să sperăm că autorii, producătorii vor găsi şi o altă susţinere financiară decât propriul buzunar şi săritul în ajutor al unui alt independent, Dan Chişu. La mai mare!


Tags: alexandru papadopol, ana agopian, dorian boguta, dragos bucur, iulia rugina, love building, magda mihailescu, oana rasuceanu

Comments: