Actor de teatru mai întâi și scenograf, apoi actor de film și regizor de teatru, asistentul lui
Victor Iliu la
Moara cu noroc și, în fine, debut strălucit în regia de film cu
Erupția, 1957.
Artist de înaltă cultură, spirit fin, fin cunoscător al artei și legăturilor ei inextricabile cu viața umanității și a ideilor deopotrivă; explorator pasionat pe tărâmul artei, fie ea teatrală, scenografică sau cinematografică; interpret subtil și inteligent și inspirat, descoperitor de talente (lui îi datorează cinematograful, de pildă, o actriță pe nume
Irina Petrescu, consacrarea
Anei Széles și a lui
Victor Rebengiuc); prezență permanentă în viața culturală și figură proeminentă a artei noastre de 20 de ani încoace. Calități de care cinematograful n-a profitat decât sporadic, în doar trei momente ale existenței sale. Un moment numit
Erupția, 1957. Un moment numit
Valurile Dunării, 1960. Un moment numit
Pădurea spânzuraților, 1964.
Trei filme, trei universuri. Cel al căutătorilor de petrol —
Erupția, film de actualitate al anilor cincizeci și...; cel al luptei pentru eliberarea țării —
Valurile Dunării; cel al unui început de secol zbuciumat, univers de război sau de războaie purtate pe câmpul de luptă sau în sufletele oamenilor, univers desprins din romanul-univers semnat Liviu Rebreanu. În scurta sa întâlnire cu cinematograful — trei filme în 9 ani Liviu Ciulei nu și-a demonstrat niciodată fixitatea tematică, ci doar o mare consecvență stilistică. O consecvență maleabilă, adaptabilă de la temă la temă, de la univers la univers, cu maturitate și perseverență credincioasă sie însăși.
Două din aceste trei filme i-au adus — și ne-au adus — satisfacții și recompense prestigioase.
Valurile Dunării — Marele premiu «Globul de cristal» la Karlovy Vary în 1960.
Pădurea spânzuraților: Premiul de excelență «UNIATEC» — Milano 1964; Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Cannes — 1965 (cea mai mare distincție internațională obținută de un lung-metraj românesc) și tot în 1965, Marele Premiu «Pelicanul AIb» la festivalul național de la Mamaia.
Film de referință în istoria cinematografului românesc, operă de mare frumusețe structurală și plastică (Liviu Ciulei și-a găsit pentru acest film colaboratorul ideal în persoana operatorului
Ovidiu Gologan), moment de meditație filozofică desprins cu ochi de cineast din opera și ea meditativ-filozofică a lui Liviu Rebreanu și desăvârșită întâlnire între regizorul Liviu Ciulei și scenaristul
Titus Popovici,
Pădurea spânzuraților este, din păcate, și ultimul film din neînchipuit de scurta filmografie a regizorului Liviu Ciulei. Să sperăm că ultimul, doar până la această dată.
