În acel scurt deceniu de glorie al filmului german, a cărui auroră a coincis cu sfârşitul primului război mondial şi al cărui apus a fost determinat de instalarea nazismului, în anii în care drumul de la expresionism la realism e jalonat de creaţiile lui Robert Wiene, Paul Leni, G.W. Pabst, Fritz Lang, E.A. Dupont, F.W. Murnau, numele lui Lupu Pick se înscrie în istoria cinematografului mondial în aceeaşi filieră şi pe acelaşi plan cu ei.
Toate istoriile cinematografiei îl citează ca pe creatorul unui gen de film intimist şi psihologic, pe fond social, «Kammerspielfilm»-ul, nume derivat din cel pe care regizorul Max Reinhardt — sub a cărui conducere Lupu Pick se afirmase ca actor de teatru — îl dăduse teatrului său de 300 de locuri şi pieselor special scrise pe măsura lui. Cea mai subtilă exegetă a cinematografului acestei epoci, Lotte Eisner, spune precis: «Kammerspiel»-ul, aşa cum l-a conceput creatorul său, Lupu Pick, încă din 1921, cu filmul
Scherben, este filmul psihologic prin excelenţă». lar Marcel Martin subliniază că «împotriva expresionismului» filmele lui Pick,
Scherben (1921) şi
Sylvester (1923) «restaurează analiza psihologică în profunzime, descrierea precisă a mediilor sociale, transcrierea ambianţei morale prin mijloace simple, personalitatea actorilor ca fiinţe vii şi nu numai ca figuri simbolice. Este reapariţia realismului în universul fantasmagoric al cinematografului german». E vorba deci de un mare creator, de un adevărat revoluţionar al filmului anilor '20. În dreptul numelui său, toate enciclopediile notează «născut la laşi, la 2 ianuarie 1886», iar Lotte Eisner subliniază «rezistenţa faţă de orice modă» a lui «Pick, român care lucra în Germania».
Dar dincolo de aceste date unanim admise, încep să se acumuleze, în jurul personalităţii lui Lupu Pick, misterele şi contradicţiile.
Contradicţii în datele asupra vieţii sale, «Acest român din tată austriac, care debutase în 1914 ca actor de cinema în ţara sa, emigrează în 1915 şi se fixează în Germania» spune Boussinot. Te întrebi ce e adevărat cu tatăl austriac, fiindcă în ce priveşte restul, este cert că Pick n-a jucat în niciun film românesc din 1914 (e de văzut în ce măsură va fi jucat măcar teatru aci, acest viitor actor de compoziţie în trupa lui Reinhardt), iar data emigrării trebuie să fie anterioară, căci în 1914 debutase alături de Henry Porten pe ecran. Cercetătorii noştri vor lămuri poate aceste semne de întrebare privind originea şi începuturile activităţii sale.
Contradicţii în ce priveşte creaţia lui. Frapaţi de faptul că în filmografia lui Lupu Pick, printre multe filme oarecare răsar câteva capodopere, unii autori au susţinut că meritul acelora revine integral scenaristului Carl Mayer. Este cert că e vorba de o fericită întâlnire între doi mari creatori, dar tot atât de cert este că filmele n-ar fi izbutit să fie ceea ce au fost dacă regizorul n-ar fi fost la nivelul excelentului său scenarist. Şi desigur că nu Carl Mayer scenaristul filmului
Doctor Caligari, capodoperă a expresionismului cinematografic — a putut imprima filmelor
Scherben şi
Sylvester caracterul lor direct opus stilului expresionist, ci tocmai Lupu Pick, actorul de compoziţie cu predilecţie pentru nuanţarea psihologică, mărturisită deopotrivă şi în chipul bătrânului birjar din
Ultima brişcă din Berlin (în fotografia de mai sus) şi în figura misterioasă a diplomatului japonez din
Spionii lui Fritz Lang. Aceeaşi predilecţie pentru psihologie a adus-o Lupu Pick şi în film şi meritele celor doi nu pot fi despărţite. Mister, în fine, şi în moartea lui. Unii o fixează la Londra, alţii la Berlin, în 7 sau în 9 martie 1931, în orice caz în urma unei otrăviri. Dar nu se ştie nici azi dacă a fost sinucidere, accident sau asasinat politic, asupra celui care era animatorul primului sindicat al muncitorilor de film din Germania, DACHO.
Această apariţie românească în anii de glorie ai filmului german, cu aura ei de mister, cu întrebările care îşi aşteaptă răspuns şi cu analiza estetică temeinică pe care o merită, nu ar trebui oare să constituie obiectul unei monografii, sub semnătură românească, la împlinirea — în 1971 — a patruzeci de ani de la dispariţia sa prematură?
