Cele 2 filme, plus un serial TV, în 6 episoade, de câte un ceas fiecare, făcute de aceiași autori cu aceiași actori și dedicate revoluțiilor românești de la 1848, sunt nu numai modele de film istoric, după toate grelele reguli ale acestui gen de povestire. Aceste filme mai sunt încă ceva: sunt o lecție de istorie nu doar pentru publicul românesc, ci și pentru spectatorii străini. Unii istorici apuseni, când vorbesc de 1848, de acest eveniment așa de larg european, nesocotesc, uneori chiar trec sub tăcere, revoluțiile din Principatele române. Or, cele trei revoluții românești diferă de toate celelalte prin originalitate și prin complexitate, prin bogăția și varietatea programului lor. În apusul Europei ele cereau nu instaurarea, ci întărirea, perfecționarea unui regim deja existent, liberal burghez. În timp ce, printre revendicările românești găsim, de pildă: desființarea pedepsei cu moartea și cu bătaia, emanciparea evreilor, inamovibilitatea în magistratură, unirea principatelor, desființarea șerbiei et caetera...
Un alt „et caetera” deosebit de interesant și tragic era și desființarea complotului boieresc cronic. O conspirație permanentă, la fel, poate chiar încă mai gravă ca aceea pe, care filmul
Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu a descoperit-o și descris-o așa bine. Am zis „mai gravă” pentru că în epoca Regulamentului Organic toți cei trei domni regulamentari au început prin a fi monarhi model, căutând cu zel să săvârșească zeci de reforme pentru binele obștesc și pentru civilizația întregii țări. Totuși nu au izbutit. Citez din memorandum-ul revoluționar al lui Mihail Kogălniceanu — „de la 1834 până astăzi oare ce măsură obștească s-a adoptat în țară, ce lege se propuse adunării, sau se puse în lucrare?”
Voievodul Mihail Sturza avusese meritul de a crea prima academie românească, Academia Mihăileană. Acolo veneau să predea tinerii sosiți din Franța și adăpați la ideile revoluției franceze. Dar până la urmă tot cu ajutorul domnitorului, al lui Mihail Sturza, meritorul creator al „mihăilenei” sale academii, s-au suprimat cursurile superioare!
În filmul
La răscrucea marilor furtuni, scris de
Petre Sălcudeanu și regizat de
Mircea Moldovan, găsim și un alt episod patetic. În film este descrisă eroica luptă din Dealul Spirei, unde soldații români au rezistat armatei turcești.
Filmul, care a înțeles bine deosebirea dintre revoluția din Principate și aceea din Ardeal, a tradus pe ecran următoarele idei: în Principate, revoluția are un caracter mai teoretic, mai ideologic, mai intelectual, mai doctrinar, în Ardeal ea este o luptă acerbă, sângeroasă, lupta lui Avram lancu. Altă idee, semnalată de istorici, dar pe care filmul
La răscracea marilor furtuni o combate. Revoluționarii munteni se deosebiseră „chiar de la obârșii în două partide”. „În fruntea uneia era Heliade sprijinit de Tell și N. Golescu; cealaltă partidă era alcătuită mai ales din tineret, și mai ales din cel reîntors din țările apusului, care tindea mult mai departe. Conduși de Nicolae Bălcescu, acest partid, care s-ar putea numi radical, vroia să se folosească de turburarea în care era cuprinsă întreaga Europă, pentru a elibera pe români de sub toate stăpânirile sub care zăceau”. (Xenopol).
Filmul nostru, desigur, nu uită niciun moment să zugrăvească contrastul dintre atitudinea romantică a lui Bălcescu și aceea cumpătată a lui Heliade. Totuși, cu toată această „cumințenie” — crede scenaristul Petre Sălcudeanu — nu va fi niciodată o frână, un refuz, Heliade, în ciuda aprehensiunilor sale, este arătat încercând să-I urmeze pe Bălcescu și elanurile acestuia. De altfel, Heliade este executorul acelui act foarte curajos, anume arderea, cu pompă de funeralii, cu biserică și cu popi, arderea publică, în fața unei mari mulțimi, a Regulamentului Organic.
Acest act memorabil mă îndeamnă să vorbesc despre filmul istoric îndeobște. Nu orice poveste cu peripeții și costume de epocă este film istoric. Pentru a aparține acestui nobil gen, filmul mai trebuie să împlinească două condiții: să cuprindă un moment de viraj în istoria universală, ivit pentru prima oară în cutare istorie națională. Cealaltă condiție, este ca povestea să cuprindă cât mai numeroase momente de epopee, adică de curaj, unde curajul măsoară nu gradul de utopie, ci gradul de certitudine că, în ciuda aparențelor, exaltatele elanuri se vor realiza. Cum s-a și întâmplat. Înflăcăratele năzuinți ale programului lui Bălcescu au devenit realități.
După
La răscrucea marilor furtuni, în care se povestește mișcarea revoluționară din Muntenia anului 1848, va urma filmul
Munții în flăcări care zugrăvește luptele din Transilvania. Am întrebat pe scenaristul Petre Sălcudeanu de ce se vorbește atât de puțin despre evenimentele, din Moldova. Mi-a spus că acestea, precum și alte multe și deosebite lucruri, vor apărea în cursul celor 6 episoade ale serialului TV. În viitoarea cronică mă voi ocupa de
Munții în flăcări, filmul al doilea, dedicat uluitorului Avram Iancu.
Voi scrie atunci și despre minunata distribuție, despre interpreții ambelor filme, precum și de neașteptata compunere muzicală datorată lui
Tiberiu Olah. Vreau acum, înainte de a termina, să semnalez un caracter interesant al dialogurilor. Se știe ce dezagreabil, ce artificial sună convorbirile cu prea multă preocupare de literatură; tiradele pline de „mots d'auteur”. Dar în cazul acestor filme, replicile lapidare, profunde, producătoare de evenimente, au existat, istoricește, au făcut obiectul unor momente de elocvență, de pledoarie înaripată, momente de antologie dramaturgică. Ele fac parte din personajul însuși, personaj cunoscut, personaj de legendă. Fraze care îi aparțin ca o haină, ca o pieptănătură, ca o trăsătură de portret. Iată de ce, aceste momente literare sunt, aici, în aceste filme istorice, naturale ca răsuflarea însăși a eroilor.
