Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



La Cugir, vine „Caravana filmului românesc”, 20-22 august


     Pentru prima dată, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale”, ajunge cu actori frumoşi şi talentați, din toate generațiile, pentru toate gusturile. Şi ca să fim cât mai mulți, căci intrarea este liberă, am ales Stadionul Arena Cugir, ca să vă dăm întâlnire sub cerul înstelat, la sfârşit de săptămână, în perioada 20 – 22 august,  de la ora 21.
     Vineri, 20 august, intră în gară trenul „Orient Express, ce aduce pe ecran melancolia unui prinț, care şi-a tocat averea şi tinerețea prin cazinourile de la Paris şi Monte Carlo. Iar acum nu-i mai rămâne decât să-şi trăiască cât mai aristocratic sfârşitul. Un rol potrivit pentru Sergiu Nicolaescu, care a şi semnat ecranizarea după Tudor Teodorescu-Branişte şi a regizat filmul.
     Sâmbătă, 21 august, schimbăm registrul, revenind în zilele noastre agitate, cu drama „Cel ales. Bogdan Stanoievici, interpretul rolului principal, ar fi acela care trebuie să răspundă la întrebarea: Crezi că devii omul securității şi apoi pleci când vrei tu? Nu prea!
Duminică, 22 august, facem iar o piruetă sentimentală cu filmul „Octav. Este cea mai vizionată producție românească din 2017, semn că publicul adoră poveştile de suflet. Căci o astfel de călătorie emoționantă în lumea fermecată a copilăriei sale face un venerabil personaj ajuns la senectute.
La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber,  în limita locurilor disponibile!
Programul Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționalela Stadionul Arena Cugir este următorul:
Vineri, 20 august, ora 21.00: ORIENT EXPRESS
Regia: Sergiu Nicolaescu; Scenariul: Sergiu Nicolaescu, Ioan Cărmăzan
Cu: Sergiu Nicolaescu, Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Dan Bitman, Daniela Nane
(dramă, film de dragoste / 2004 / 115 min.)
Sâmbătă, 21 august, ora 21.00: CEL ALES
Scenariul şi regia: Cristian Comeagă;
Cu: Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte
(drama / 2015 / 125 min.)
Duminică, 22 august, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi; Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
(dramă / 2017 / 102 min.)
     Desfășurarea evenimentului implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
     Proiect realizat de Asociația CineCultura și MDV Audio Studio, cu sprijinul CNC – Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaştilor din România, ANF - Arhiva Naţională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual. Parteneri media: Cineclic, All About Romanian Cinema  - AaRC.ro, Cinefan, RoEvents, Cinefilia,  iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenţia de Carte, Roportal, GoNext, Biz Plus și Constanța News.
La Cugir, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Cugir și al Centrului Cultural Cugir
Detalii: caravanafilm.ro
 

 
(20.08.2021)

Tags: caravana filmului romanesc 2021, caravana filmului românesc – cartea și filmul, cel ales film, octav film, orient express film

Comments: