Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Jean Constantin – profil


     Acum, când producţiile în lucru ale studioului «Bucureşti» stau în bună măsură sub semnul comediei, unul dintre actorii cei mai solicitaţi de cinema rămâne Jean Constantin. L-am întâlnit pe litoral, în plină filmare la Întoarcerea fiilor risipitori şi B.D. la munte şi la mare.
— Rolul din B.D…. îI cunoaştem. Să vorbim acum despre cel din filmul lui Cornel Todea, Întoarcerea fiilor risipitori. Ce fel de personaj interpretaţi?
— Joc rolul «italianului», un escroc din Bucureşti, care vine pe litoral ca să facă afaceri cu străinii.
— În sfîrşit, o partitură «originală»... Vă supără sau vă convine să fiţi distribuit în acelaşi gen de roluri?
— Nu-mi convine, dar ce să fac. M-am obişnuit, cu toate că aş dori să joc şi altceva. Eu nu risc, ca Florin Piersic, să apar numai în chip de Făt-Frumos, dar, ca orice actor, mă tem că o să rămân la rolul meu, de borfaş. Caut să fac pe cât posibil diferenţiate personajele, dar hoţul e tot hoţ.
— De curând, «Săptămâna culturală a Capitalei» a inserat o notă care anunţa că aţi cerut unor scenarişti să scrie un rol de comedie pentru dvs., diferit de cele de până acum. E adevărat?
— Adevărul este că n-am făcut aşa ceva, dar, vorba italianului, «si non e vero...». Pentru că, într-adevăr mi-ar plăcea să joc într-o comedie, pe un rol gândit de scenarişti special pentru mine.
— Tot «Săptămâna», mai demult, sub o fotografie a dvs., explica «primul la venire, primul la plecare», apropo de disciplina din cadrul echipei de filmare.
— Am să vă povestesc o păţanie de-a mea: la o filmare cu B.D.... la stadionul Dinamo, lipsisem câteva minute, ca să mănânc un sanviş. Când m-am întors, Mircea Drăgan, cunoscut pentru exigenţa lui, m-a întrebat cât m-a costat sanvişul. «Trei lei», i-am răspuns, «Nu-i adevărat, te-a costat 503 lei», mi-a replicat. «Cum aşa, nu ştiu eu cât am dat pe el?» Abia atunci mi-a explicat Drăgan: «Îmi pare rău, mi-eşti simpatic, dar n-am ce face — ai plecat de la filmare, asta te costă 500 de lei». Acum să nu mă înţelegeţi greşit; v-am povestit întâmplarea care a fost singura de acest fel. De obicei sunt disciplinat în echipă, la orice filmare viu de oriunde aş fi, ca să ajung la timp, şi rămân atât cât e nevoie de mine.
— De câte ori aţi apărut până acum în film?
— Cred că de 14 ori. Primul meu rol a fost cel din Procesul alb şi lui lulian Mihu îi datorez gustul pe care l-am prins pentru cinema. Îmi place să joc, mai ales când văd că scenele care mi-au ieşit plac publicului.
— Se ştie că actorii de comedie trăiesc nostalgia dramei. Dvs. nu?
— Nu. De fapt, am trăit uneori drame, pe scenă sau pe ecran, când am jucat roluri proaste de comedie. Drama a fost că a trebuit să le primesc.
— Cine sunt comedienii dvs. îndrăgiţi?
— Sordi, Wisdom, de Funes. La Tel Aviv, unde am fost în turneu cu teatrul «Fantasio» din Constanţa, am avut satisfacţia ca un critic să scrie despre mine că am hazul lui de Funes, fără să mă strâmb ca el. Uite, pentru că vorbeam despre dramă, rolul acela din «Săracu' Gică» era pe muche de cuţit, între dramă şi comedie, datorită nepotrivirii dintre situaţia reală şi cea aparentă în care se afla personajul. Hazul îl dădea acolo senzaţia că eroul trăieşte o dramă reală. Dintre comicii români, îmi plac Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Sebastian Papaiani şi mai ales Dem Rădulescu, cu care, dacă aş forma un cuplu, cred că m-aş înţelege tot aşa de bine cum mă înţeleg cu Gelu Manolache la teatru.
— Aţi renunţa la teatru pentru film?
— Nu, eu am început cu spectacolul de revistă şi simt mereu nevoia să am în faţă publicul căruia îi comunic. De aceea, în film trebuie să mă străduiesc să evit aparatul, pe care-I confund cu publicul.
— Cu ce aţi rămas dator filmului?
— Regretul meu este că n-am avut timp destul pentru cinema. A trebuit să mă împart între teatru şi film. Am jucat în film numai între două trenuri şi-mi pare rău că am făcut totul în fugă, fiindcă ştiu că puteam da mai mult. Aş fi vrut ca, măcar din când în când, să iau un tren între două filme. Uneori mă gândesc să fac şi pe hoţul de tren. De ce nu? Tramvaie, vapoare, maşini, s-au furat în film, dar trenuri nu. Rolul ăsta nu l-am jucat încă şi poate aşa rezolv şi problema programului meu...
— Ce filme vă aşteaptă în continuare?
— Deocamdată, niciunul. Dinu Cocea mi-a spus că scrie un scenariu pentru mine şi Toma Caragiu. Altceva, nimic.
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1971)

Tags: interviu, jean constantin, sergiu selian

Comments: