„Cinematograful documentar românesc, cu excepția unor timide apariții ici, colo, Ia bunăvoința unor festivaluri, a rămas aproape necunoscut. Era timpul de a-I descoperi și de a descoperi prin el istoria necunoscută a unei țări bogate în evenimente, în oameni și în idei. Pământ latin înconjurat de ținuturi slave sau maghiare, vechiul grânar al Imperiului Roman a rămas un pământ bogat ― îmbogățit în secolul al XIX-lea prin descoperirea petrolului ― care a știut să-și apere cu încrâncenare independența. lată România, din care acest festival prezintă câteva ecouri venite uneori din istorie, ivite din arhive îndelung interzise.” (Erika și Moritz de Hadeln)
Chiar dacă avem oroare de superlatative, în cazul
Retrospectivei documentarului românesc (1898-1990) inclusă în programul Festivalului de la Nyon, trebuie să apelăm la ele pentru a recunoaște că a fost cea mai amplă retrospectivă a cinematografului românesc într-un context internațional. Și, aș adăuga cea mai minuțios gândită și cea mai interesant pusă în pagină. Desigur, România devenise un subiect ce a acaparat atenția mondială ieșind din noaptea totalitarismului. Era oarecum firesc să se regăsească acest interes în tematica festivalurilor cinematografice.
Vocația pionieratului
A fost însă nevoie de niște oameni cu vocația pionieratului ca Erika de Hadeln (directoarea festivalului de la Nyon) și Moritz de Hadeln (directorul festivalului de la Berlin) pentru ca masiva retrospectivă să reușească să schițeze profilul unei țări europene până nu demult condamnată la izolare, prin informații cinematografice de interes istoric, etnologic, socio−politic și cultural și să sugereze evoluția documentarului în România. Autorii programului au făcut un lucru admirabil aducând aceste pelicule în inima Europei, pentru a satisface o insațiabilă curiozitate față de țara noastră. În plus, ne impune profesionalismul lor impecabil, care se afirmă nu numai prin felul în care au structurat retrospectiva, cu multe filme în premieră mondială, ci și prin catalogul dedicat documentarului românesc. Conținând o cronologie cu evenimentele cele mai importante din istoria României surprinzător de adusă la zi (este menționată și ziua condamnării lui Nicu Ceaușescu la 25 de ani de recluziune, 21 septembrie), studii, articole, interviuri și filmografia celor mai importanți autori, acest catalog este o adevărată carte de cinema.
O istorie agitată, o istorie tragică
Date revelatoare despre istoria României am aflat aici, pe malul lacului Leman și noi, cei 14 membri ai delegației române. Sigur că pentru noi nu a fost o noutate să aflăm că această țară carpato−dunăreană are o istorie bi−milenară, dar documentele cinematografice ale ultimului secol ne-au fost, cu mici excepții, necunoscute și nouă. Motivul nu e greu de bănuit, până acum câteva luni ele făceau parte din fondul secret al Arhivei Naționale de Filme. Am privit deci, cu emoție, fragmente din jurnalele de actualități ale anilor '20−'40 cu prințul Carol și principesa Elena călătorind de la Atena la Constanța, cu principesa Maria, fiica lui Ferdinand, căsătorindu-se cu regele Alexandru al lugoslaviei, cu funerariile regelui Ferdinand I, cu scene din viața și domnia regelui Carol l.
L-am putut vedea pe regele Mihai I în pantaloni scurți, la vârsta de 6 ani și apoi, matur, vizitând un spital militar în timpul războiului. A fost impresionant să-l privim pe protagonistul acestor actualități, regele Mihai, invitat de onoare la retrospectivă, confruntându-se cu propria sa imagine de copil și de tânăr de pe ecranul de la Nyon. A fost probabil unul dintre spectatorii cei mai marcați de emoție în acest festival unde cinematograful ne-a făcut să retrăim istoria României. Figura sa legată de una dintre cele mai frământate perioade ale acestei istorii apare și în filmul
Războiul nostru sfânt (1941) de Ion Cantacuzino, peliculă de propagandă elaborată după clasicul model goebbelsian, dar care are meritul de a pleda pentu redobândirea Basarabiei smulsă atunci din trupul țării. „N-am fost niciodată de acord cu trecerea Nistrului”, șoptește în întunericui sălii fostul rege al României și mă gândesc câte sunt de făcut pentru ca evenimentele acelor ani să fie rescrise cât mai aproape de adevăr.
Abia ieșiți din război românii au intrat într-o altă perioadă care a pus la grea încercare demnitatea nației, coșmarul comunist. Din jurnale (ca acel cu Ana Pauker) sau din filme de propagandă precum
Proclamația R.P.R., Scrisoarea lui Ion Marin către „Scânteia” sau
Poporul român sărbătorește a 70-a aniversare a zilei de naștere a tov. Stalin este reconstiuită perioada stalinistă, cu triumfalismul, stahanovismul și colectivismul său. Perioada unui cult al personalității care va fi întrecut în delir doar de „epoca de aur”.
Dracula comunist surâde fotogenic
Cum retrospectiva și-a propus să spulbere imaginile prefabricate despre România, era firesc s-o facă și în cazul lui Ceaușescu, botezat de presa internațională „Dracula comunist”. Din păcate ziariștii străini s-au hotărât destul de târziu să-l vadă așa și trebuie să-i recunoștem inventivitatea lui Paul Goma, care, cu muți ani înaintea lor, îl numise Bokasescu și Amindadaescu. Peste apelativul Dracula se suprapune în general figura lui de la proces. De aceea mulți vor fi fost surprinși să-l vadă, în retrospectiva de la Nyon, în filmulețul intitulat
Vacanță la munte în costum de ski, zbenguindu-se drăgăstos prin zăpadă cu Elena, care nu devenise încă „om de stat”. Desigur, ne aflăm în anul de grație 1968, când fulminantul său discurs împotriva ocupării Cehoslovaciei l-a plasat în topul occidental al liderilor comuniști. Vagi urme ale popuIarității dobândite atunci mai apar în filmul
Învingem unde Ceaușescu poate fi văzut alături de Elena vizitând în spitale victimele cutremurului din 1977. Ulterior, distanța dintre dictator și popor se va mări considerabil, după cum s-a văzut în următoarele pelicule de propagandă prezentate la Nyon. De acum el va apărea în general la tribună, dominând miile de oameni înghesuiți cu forța la mitinguri, furnici strivite de gigantismul „geniului Carpaților”. „Cum a fost posibil?” s-au întrebat spectatorii occidentali. O parte a răspunsului ar fi putut fi sugerată de mărturia cinematografului prin jurnale despre primirea lui Ceaușescu la Elysée, Buckingham, Casa Albă...
Stiluri și autori
Deși acoperă aproape un secol din istoria României, de la imagini din primul război până la manifestația din Piața Universității (
Te salut, libertate de Vivi Drăgan Vasile, Vlad Păunescu, Sorin Ilieșiu, Nita Chivulescu, retrospectiva nu și-a propus numai să reunească mărturii despre o epocă. S-a căutat și o scriitură cinematografică și un răspuns la nevoia de a ști unde se află „tușa românească” în acest mijloc de expresie?
Greu de găsit trăsături definitorii pentru o „școală” a documentarului românesc. Ceea ce i-ar putea face să fie asemănători pe mai mulți realizatori ar fi de exemplu, atracția pentru incursiunea în lumea satului, pentru descifrarea sensurilor folclorului românesc. Din această mare familie de pelicule și-au reconfirmat calitățile pe ecranul de la Nyon:
Țara Moților de Paul Călinescu,
Letopisețul lui Hrib de
Slavomir Popovici,
Craiova văzută din car de
Titus Mesaroș,
Maria lu' Pascu de
Felicia Cernăianu,
Maria Tănase de Laurențiu Damian. Autorii amintiți au explorat cu sinceră admirație, fără concesii propagandistice universul rural românesc ce apare „ca o lume închisă, o entitate completă, unde diviziunea muncii este operată cu justețe și a cărei autarhie economică și culturală este totală” cum aprecia comentariul din ziarul „La Côte”.
Retrospectiva a încercat și a reușit să pună în valoare și câteva filme care examinează în profunzime realitățile așa zise „socialiste” ale României semnalând, chiar dacă aluziv, rădăcinile răului.
Cazul D de Alexandru Boiangiu,
Cuțitul de Titus Mesaroș,
Suspecții de Radu Gabrea,
Căutătorii de aur de Copel Moscu,
Cota zero de Laurențiu Damian sau
Ioane, cum e la construcții? de Sabina Pop reușesc să se înalțe la condițiile adevăratului documentar, constând în „dramatizarea creatoare a actualității și exprimarea unei analize sociale” (Paul Rotha). Așa cum a fost gândit programul românesc de la Nyon a marcat și prezența și importanța noilor generații ale cinematografului nostru. Generația '70 a fost reprezentată de pelicula−manifest
Apa ca un bivol negru semnată de Dan Pița, Mircea Veroiu, Stere Gulea, Andrei Cătălin Băleanu, Roxana Pană, Dinu Tănase, Iosif Demian; iar generația '80 a documentariștilor ironici ce au dat bătaie de cap cenzurii, și-au făcut auzit glasul prin numele deja amintite ale lui Copel Moscu, Laurențiu Damian, Sabina Pop. Promoția '90 și-a făcut simțită și ea prezența în festival prin filmul (și premiul) studenților Cătălina Fernoagă și Cornel Mihalache (
De Crăciun ne-am luat rația de libertate) și prin creațiile colegilor lor de la I.A.T.C. prezentate în proiecții suplimentare:
Între alb și negru de Flavia Rotaru,
Captivul de Viorel Sergovici,
Los olvidados de Bogdan−Cristian Drăgan și
Jos comunismul! de Matei Firică
Pe harta cinematografică a Europei
Promisiunea organizatorilor de a furniza publicului date revelatoare despre această țară europeană a fost respectată. Urmărind miile de metri de peliculă ai retrospectivei, spectatorii au fost surprinși să afle amănunte despre o istorie legată prin multe fire de destinul Europei, despre o cultură fără de care profilul spiratualității latine ar fi incomplet. În plus, cei prezenți au constatat cu surprindere că românii au o cinematografie cu o tradiție respectabilă cu autori ce merită a fi mai bine cunoscuți. O concluzie se impune și ne impune un mai mare respect față de creația noastră filmică: la Nyon s-a conturat locul nostru pe harta cinematografică a Europei.
