Popularul actor lon Dichiseanu este interpretul principal al noului film pe care îl realizează Francisc Munteanu după un scenariu propriu: Sfânta Tereza şi diavolii.
— La a doua colaborare cu Francisc Munteanu, în
Tunelul, am fost locotenentul Petrescu. Acum, la a patra colaborare, am devenit căpitanul Petrescu — ne spune actorul. E binecunoscut obiceiul lui Francisc Munteanu de a-şi urmări eroii, tipurile, de la un film la altul. Aţi înţeles probabil că
Sfânta Tereza... este tot un film de război, dar spre deosebire de
Tunelul aici războiul îşi manifestă prezenţa doar ca fundal, ca atmosferă ce învăluie desfaşurarea efectivă, de poezie şi dramă, a filmului. Însuşi titlul trimite la metaforă. lar «avansarea» în grad a lui Petrescu a atras după sine o complexitate de nuanţe şi de trăiri care-mi oferă, în egală măsură, probleme şi sperante. Vorbesc de speranţe pentru că, ştiţi, acesta va fi cel de-al 20-lea film pe care-I fac.
— Deci, un fel de aniversare personală?
— Da, dacă vreţi. În 12 ani de activitate 20 de filme nu sunt puţin lucru pentru un actor, pentru experienţa lui, pentru gama lui tipologică. Este o deosebită bucurie pentru mine, pentru că totdeauna m-am simţit, nu ştiu cum, mai aproape de film decât de teatru. Şi asta, în ciuda faptului că cele mai mari satisfacţii profesionale le-am avut pe scenă, unde am jucat roluri ca Othello, Petrucchio, Antoniu. Scenariul lui Francisc Munteanu, ca şi datele eroului m-au cucerit de la prima lectură. Adăugând la aceasta şi încrederea pe care o am în regizor, mi-am îngăduit să vorbesc de speranţe: mă refeream la speranţa unor reale satisfacţii profesionale care până acum, în cinematografie, m-au cam ocolit. Nu ştiu dacă numărul filmelor realizate împreună cu Francisc Munteanu e cel care contează. Dar m-au atras întotdeauna regizorii care vin cu ceva nou nu numai în propria lor evoluţie, ci şi în evoluţia întregii noastre cinematografii. Or, cred că Francisc Munteanu face parte dintre ei.
— Sunteţi unul dintre capetele de afiş care atrag automat publicul în sală. Spuneţi-mi, vă consideraţi o vedetă?
— Dumneavoastră ce credeţi?
— Eu cred că da. Credeţi că noţiunea de vedetă cinematografică implică neapărat şi pe cea de mare actor?
— Poate că am atras această întrebare, această precizare, şi din motive obiective. Pentru că, dacă pe scenă am fost copleşit de şansa unor roluri formidabile, care m-au scos automat dintr-un circuit exclusiv comercial, în film această şansă mă mai ocoleşte încă. Acesta este şi motivul pentru care refuz destul de multe roluri. Dintr-un respect faţă de spectatori, faţă de mine însumi. Pentru a nu fi numai o vedetă.