Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



”Întregalde”, de Radu Muntean: Cine e noaptea în pădure?


     După Un etaj mai jos, Radu Muntean a prins gustul filmelor cu suspans. Întregalde este un thriller pe care l-a scris în aceeași echipă, cu Alexandru Baciu și Răzvan Rădulescu. Trei orășeni (Maria Popistașu, Ilona Brezoianu și Alex Bogdan), membrii unui ONG, ajung cu mașina pe un drum desfundat din pădure, noaptea, și întâlnesc un localnic în vârstă (Luca Sabin), care pare că știe locul. Condițiile sunt create pentru a genera teamă, confuzie, frică, bine gradate și completate cu puțin umor. Ideea scenariului a apărut cu mai mulți ani în urmă, ca un low budget, soluție pentru finanțările dificile. După regândirea poveștii pentru filmări în locație, și costurile au crescut.
     Producția Multi Media Est a fost selectată la Cannes și la Festivalul de Film de la New York.

Radu Muntean a riscat alegând un nonprefesionist pentru un rol important în film, dar i s-a părut cea mai bună soluție.

Maria Popistașu mărturisește că a fost permanent în stare de alertă când a jucat cu actorul neprofesionist Luca Savin, care ieșea din scenariu sau improviza. La proiecția dintr-o sală de cinema, a impresionat-o felul în care este filmată pădurea, al cincilea personaj important în film.

Ilona Brezoianu a fost stresată de secvențele dificile din film, dar și de acest prim rol principal. Pentru cei trei actori a fost important să locuiască împreună în perioada filmărilor, au comunicat bine și asta s-a transferat către personaje. La proiecția de la Cannes a avut emoții pentru că nu știa cum va reacționa publicul, dar și impresionată de receptivitatea francezilor.

Oana Iancu, producător al filmului, a avut mult de lucru cu finanțarea proiectului. Chiar dacă pare un proiect simplu, logistic a fost destul de complicat, mai ales în perioada de carantină și în locația din județul Alba.

Interviuri realizate cu contribuția lui Dan Lupu, PR manager al filmului.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu
 

Tags: alex bogdan, ilona brezoianu, intregalde film, maria popistasu, multi media est, radu muntean

Comments: