Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



”În pronunțare”, debut în lungmetraj al regizoarei Mihaela Popescu


     Producător executiv la Saga Film, Mihaela Popescu a fost tentată să regizeze. A început cu scurtmetraje, dintre care Plimbare este cel mai cunoscut și premiat. Povestea bătrânei doamne (Valeria Seciu) care se plimbă prin cartier până la magazinul unde știe că este un tânăr și tentant vânzător (Sergiu Costache), gata oricând de o partidă de sex în magazie, a trezit curiozitatea criticilor și a cinefililor prin ineditul poveștii și abordarea curajoasă.
     Pasul următor a fost, firesc, un lungmetraj. În pronunțare este acum în cinematografe. Personajul principal s-ar putea spune că este un judecător (Cuzin Toma), cu aura lui de împărțitor al dreptății și al legii, de om care are dreptul să-i judece pe alții. Nu avem însă povestea obișnuită a vieții unui om, ci un salt în irealism, unde personajul se mișcă normal, dar nu vorbește, pentru că totul ne este relevat de glasul rațiunii sale, interpretat ca personaj de sine stătător de către Dorotheea Petre. Toate gândurile și stările eroului sunt filtrate prin personajul K, prezent la fiecare mișcare a judecătorului. Un personaj intrepretat de doi actori, de fapt. K, conștiința (substantiv feminin), este ca o umbră a lui Andi, la muncă sau în familie. Cuzin Toma întruchipează un bărbat matur, sportiv și cu o agresivitate naturală, care nu vorbește. Dorotheea Petre este cea care controlează vorbele, gesturile, răbufnirile. Cei doi se mișcă în același ritm, iar secvența mersului în același pas pe culoarul întortochiat la tribunalului este sugestiv pentru conceptul Mihaelei Popescu.
    Directorul de fotografie Marius Panduru a ales un filtru special, care să dea impresia de ireal a lumii în care trăiesc eroii. Repetițiile îndelungate de dinaintea filmării i-au adus pe actori în starea potrivită acestei reprezentări a realului / irealului conceput de scenarista regizoare.
     Originalitatea poveștii este caracteristica principală a filmului, ceea ce i-a adus Mihaelei Popescu o echipă de invidiat. În primul rând, l-a convins pe producătorul Alexandru Teodorescu de la Saga Film să caute finanțare, care a venit și din partea Centrului Național al Cinematografiei. Din distribuție fac parte Dorotheea Petre, Cuzin Toma, Teodor Corban, Olimpia Melinte, Constantin Cojocaru. Scenografia este creată de Cristian Niculescu, iar imaginea de către Marius Panduru.
     Dorotheea Petre și Cuzin Toma au fost colegi la UNATC, așa că le-a fost ușor să comunice bine pentru a desluși ineditul situațiilor.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu

Tags: cuzin toma, dorotheea petre, in pronuntare film, mihaela popescu, saga film, yet to rule movie

Comments: