La început a fost...un sportiv (Ivan Patzaichin) cu succesele sale (multiple titluri de campion)... Apoi o poezie (de Odyseas Elytis) simplă și profundă ca orice poezie bună... Și apoi un film minunat (de Ovidiu Bose Paștina)...
Un dreptunghi de lumină pe o suprafață opacă, vânătă. O fereastră... BaIansându-se în ritmul unor pași sacadați, camera de luat vederi ― ochi egal iscoditor ―avansează în perimetrul auster al unui cantonament. Încăperi reci, neutre, vidate de orice prezență (pentru o fracțiune de secundă doar, în plan depărtat se suprapun câteva siluete stinghere). Inițierea în ezotericul joc prezență-absență continuă. În atmosfera glaciară persistă inchietant rumoarea cotidiană. Mediul coercitiv e părăsit. Se alunecă vertiginos pe o translucidă întindere de apă. Din oglinda pIumburie, irumpe în forța o ființă. Liniștea se resoarbe într-o primară respirație. Un strigăt de efort, un strigăt de încurajare reverberează la unison. Și se va repeta obsedant. Simbolic moment al nașterii unui mit. Urmează o recapitulare a genezei. Instantanee diverse, fotografii înlănțuite (doar fotografii) refac biografia eroului. Li se adaugă imagini fiImate în deltă, printre pescarii din rândul cărora s-a desprins, Iuându-și zborul spre culmile performanței. Trezirea la viață, conștientizarea aspirației aici s-a petrecut. Câteva detalii de muncă aspră evocă truda, efortul comun. Larma competițiilor e astfel eludată. E eliminată intenționat și frecventa, abuziva supralicitare a interviului, a cuvintelor de prisos. Eroul nu articulează nici un cuvânt, dar chipul, ochii vorbesc infinit. Brusc, ecranul se metamorfozează într-un tablou de afișaj electronic. Laconică înșiruire de date, recorduri — uimitoare. Curba ascendenței refuză spațiul strâmt al monitorului. Dar campionul se apropie ― firesc ― de sosire. Abia acum aparatul îl fixează în cadru și-I urmărește refăcând propriul drum de luptător pe firul apei. Doar el și caiacul său... Gloria a expiat. Nu însă și omul. El își conduce ambarcațiunea senin și liniștit. Liniștea interioară dobândită odată cu sentimentul împlinirii unui destin individual. Emoția, da, s-a cristalizat definitiv. Dimensiunea tragică e inerentă oricărui sfârșit... S-a produs însă acea inestimabilă sublimare a ideii de voință, de dorință care asigură imanența, ciclicitatea oricărui fenomen, a perpetuării vieții pe pământ.
Universul vizual e continuu dublat de stranii, astrale configurații sonore, zgomote decantate sunt repotențate melodic: semnificații tonale impun echivalențe semantice sporite. Transferul operat din imperiul concretului, al realității documentare în planul ficțiunii și al noțiunilor abstracte e facilitat de aportul specific al limbajului filmic care, calchiind o poetică sintaxă, descrie limpede un exemplar itinerar existențial dus-întors... Filmul e dedicat nu neapărat celor pasionați de tainele sportului, ci tuturor acelora ce au răbdare să reflecteze la semnificațiile unui eseu cinematografic nutrit de versurile unui poet din patria olimpiadeIor:
„După-amiază
Și imperiala sa singurătate
Și tandrețea alizeelor sale
Și aura sa cutezătoare
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunțile libere
Iar ca sentiment, un cristal”
