Graphis-color-ul sau al treilea autor

     În urmă cu câţiva ani, la Malaga, Săptămâna internaţională a filmului de autor prezenta şi Felix şi Otilia, adaptare de loan Grigorescu după romanul lui Călinescu, în regia lui lulian Mihu. Atâtea nume şi totuşi «un film de autor»? Se pare că ceea ce i-a determinat pe criticii de pe Costa del Sol să-l selecţioneze a fost «unitatea» determinată în cea mai mare măsură de creatorul imaginii. De fapt creatorul erau doi: operatorii Gheorghe Fischer şi Alexandru Întorsureanu care prezentau în acel an, în premieră mondială, procedeul lor — ulterior brevetat internaţional — procedeu tehnic ce deschidea creaţiei noi posibilităţi artistice. S-a scris atunci elogios despre «splendoarea şi fascinaţia vizuală», despre «fericitul acord al vocilor plastice» realizat de Felix şi Otilia fără să se ştie prea bine că succesul se datora şi ingeniosului procedeu descoperit de operatorii români. Datorită estompei delicate pe care graphis-ul o punea colorului prea intens, eliminând contrastele nete, se realiza o armonie de nuanţe rafinate, de efecte vizuale trimiţând la pictura impresionistă. A uimit la Felix şi Otilia tabloul lumii descrise de Călinescu urmărit atent în treptata sa degradare, imprimată pe chipurile ca de panopticum ale bătrânilor — chipuri atinse de aripa morţii — sau interioarele în lentă năruire realizate în degradeuri savante, de o rară sugestivitate.
     Prezentarea filmului în ciclul «Operatori români» ne bucură dar ne şi întristează, pentru că ne aminteşte că în toţi aceşti ani numai două filme au beneficiat de strălucitele posibilităţi pe care le oferă graphis-colortul (mai că i-aş fi zis «felix-color» dacă aplicarea lui ar fi fost mai rodnică): în Trecătoarele iubiri procedeul vibra liric în mâna Malvinei Urşianu, reuşind să sugereze printr-un «unghi cromatic» subiectiv, nos­talgic, sentimentul inefabil al dorului de ţară. În Alexandra şi infernul, peisajul coşmaresc, halucinant realizat în graphis­color înălţa filmul cu mult deasupra drama­turgiei sale. Şi câte scenarii româneşti n-ar fi putut, n-ar putea să se sprijine pe acest umăr generos.