Aș paria, dacă aș avea cu cine, că în jurul anului 3000, în memoria unui robot programat cu cinefilie va fi depozitată informația: „Primul robot-actor din istoria filmului românesc -
Galax, programat la un microcalculator M 118, apărut în 1984 în filmul cu același nume de
Gopo”. Ca să nu mai vorbim ca alt robot, programat critic de film, va avea în savanta lui baza de date, și o cronică — perfectă! — la
Galax. O, unde sunt zăpezile viitorului?... Ce poate face deocamdată un cronicar de la 1984? Poate să propună o cheie de descifrare a „programului Gopo”? Pentru că, stimați spectatori de colea, în ciuda simplității fără echivoc, în ciuda purității de aer condiționat, în ciuda armoniei calme, în ciuda naivității convingătoare filmul lui Gopo rulează un program de anvergura, mult mai complex decât pare la prima vedere. O idee din start: pentru Gopo realul nu este altceva decât o modalitate de a fi a fantasticului. Faust, Galilei, Harap Alb, un erou, un mit, un magazin universal, o nava interspațială, un robot, tot, trecut și viitor se topesc — în filmografia lui Gopo — într-un
timp al basmului de actualitate. Un basm de actualitate e
Galax. A fost odată ca niciodată o preafrumoasă fată, nu de împărat, ci de... regizor de film de animație, studentă la automatică, încăpută pe mâinile unui zmeu smucit și răstit și salvată, cum se cade în era microelectronicii, de un prâslea pe cât de timid pe atât de hărăzit Nobel-ului, prin intermediul unui... robot, botezat Galax. Așadar, în statornica și banala funcționalitate a lucrurilor se ivește un, să-i zicem,„element” — „un snop de circuite integrate, un pumn de vinișoare de metal de trei ori mai ușor decât creierul uman și de 100 de ori mai informat”, o apariție insolită, cu miraculos efect catalizator. Pentru că, în funcție de „reacția la Galax”, apele se despart de uscat, personajele se împart în două (nu tabere, ci lumi): de o parte, poeticii, aerienii, copilăroșii; de cealaltă parte, prozaicii, tereștrii, suficienții. Cale de mijloc nu există.
Gopo cultivă un fantastic discret
, răsărit verosimil din cel mai cotidian-cotidian. Tâlcurile enigmatice nu copleșesc, nu imobilizează povestea, ci doar o aureolează sentimental. Cum spunea cineva: fantezia este ceva suportabil numai în tovărășia inteligenței (nefiind vorba, desigur, de inteligența artificială). Doar un creier electronic va putea identifica și numi toate cantitățile de inteligență creatoare consumate, la diferite etaje, în operațiunea
Galax. Începând cu invitatul, de fapt cu inventatul de onoare, Galax. O migăloasă tehnică de animare, de filmare fotograma cu fotogramă a robotului care joacă șah, cântă la pian, desenează, în timp ce pe fața-i plutesc misterioase compoziții de lumină (imaginea Alecu Popescu). Un robot „contestatar”: eram obișnuiți cu roboți reci, metalici; Galax are căldura lemnului; eram obișnuiți cu roboți pătrățoși, greoi, imbatabili; Galax nu e străin de ideea de fragilitate, masca sumeriană cu care I-a înzestrat Gopo conferă nu doar eleganță, dar și un aer de melancolie tandră, de dulce durere, care iradiază asupra întregului film, și care rimează cu un Galax visător, îndrăgostit de Cyrano de Bergerac, de Quasimodo, de Luceafăr. Greu de imaginat un „sintetizator de voce” mai galactic, pentru Galax, decât... lon Caramitru! În aceeași ordine a inteligenței se înscrie incontestabil distribuția. Cu tinerețea-i binecunoscută. Gopo a căutat figuri noi. Și a găsit! Mariana Cabanov (o siluetă delicios pusă în valoare de costumele
Andreei Hasnaș) gratie și farmec, un aer de inocență tonică, de ingenuitate cu aplomb; un succes care ar merita să fie confirmat și reconfirmat în roluri viitoare. La fel Radu Buznea, student încă la IATC, remarcabil în postura de Cyrano, sfios și studios. În aceeași zona a naturaleții cuceritoare se înscriu tot foarte tinerii Alexandru Darie, Claudiu Stănescu, Angela loan, Miruna Gavrilescu. La granița dintre fascinație și hipnoză:
George Constantin, în rolul unui profesor universitar, blând ca un leu hotărât să se comporte rezonabil în cușcă. La granița dintre fascinație și nevroză:
Mircea Daneliuc un import de nerv și nervi, de energie, de umor, de clocotitor talent.
Filmul e conceput „foarte Gopo”, poate „cel mai Gopo” dintre toate lungmetrajele regizorului. În rolul lui Gopo: Gopo, care „se joacă” parțial pe el însuși, regizorul de film de animație, ultrareceptiv la semnalele originalității. Numai Gopo putea rosti atât de credibil, firesc, aproape galeș, privind în sus spre acoperișul magazinului Unirea „Uitați acolo, a apărut robotul!”
Galax include și un filmuleț de animație semnat Gopo, și o secvență cifrată, cu memorabile apariții episodice (
Radu Beligan,
Stela Popescu,
Dem. Radulescu,
Florin Piersic,
lurie Darie,
Jorj Voicu) în care cei ce „cunosc Gopo” descifrează trimiteri savuroase la filmografia aceluiași Gopo:
S-a furat o bombă,
Comedie fantastică,
De-aș fi Harap Alb,
Pași spre lună,
Faust XX....în aceste condiții, mai rămâne o singură problemă: „Vă place Gopo?”
Indiferent de răspuns, nimeni, nici în jurul lui 3000, aș paria dacă aș avea cu cine, nu îi va putea contesta lui Gopo un dar (un har, o încăpățânare, o ambiție, un geniu, un fix — la alegere!) Darul de a-și înhăma la căruță o stea...