Există un moment foarte tare în
Logodnicii din America al regizorului
Nicolae Mărgineanu, când personajul interpretat de
Marcel Iureş (un fost pilot căsătorit cu o fostă stewardesă / securistă) se duce la un fost securist (Cornel Scripcaru, excelent în doar două apariţii!), actualmente (fireşte) om de afaceri, şi-i urinează pe birou... Scena - care apare pe la sfârşit - a fost adăugată de regizor, ea neexistând în scenariul iniţial scris de
Eva Sîrbu.
Cred că de aici trebuie început: filmul lui Mărgineanu ezită între nuanţele şi semitonurile unui scenariu care vrea să spună o poveste "de viaţă" (şi Securitate) cu o anumită eleganţă (Eva Sîrbu este un distins critic de film) şi nevoia regizorului de a "pipera" povestea cu scene-şoc. Faptul că aceste două viziuni nu s-au întâlnit era previzibil; problema e ce facem cu ce a rămas...
Lucrurile bune sunt interpretarea reţinută a
Tamarei Creţulescu (Maria, fosta prietenă a securistei Sanda, pe care aceasta o turnase) şi cea a lui
Horaţiu Mălăele (partenerul de viaţă al Mariei, care e
gay). Marcel Iureş este OK, dar pare cumva subfolosit - el nu are parte de Acea Scenă care să-l scoată în faţă (cu excepţia celei de pipi).
Maria Ploae face eforturi vizibile de a "demonstra" cu orice preţ că poate juca şi un rol de scorpie alunecoasă, dar rezultatul e amestecat. Mai există şi "mama Eliza" (mama Mariei), care este
Monica Ghiuţă; n-am înţeles de ce aceasta trebuie să aibă câte-o pălărie pe cap tot filmul, oricum nu o ajută să fie mai credibilă (te aştepţi să scoată în orice clipă o sticlă de ulei de la "Bunica")! Cei doi tineri, Oana Maria Mărgineanu (fiica Sandei) şi Andrei Runcanu (fiul Mariei), sunt mai mult pioni - uneori fazi, alteori stridenţi - ai scenariului; fata Mărgineanu (în paranteză fie spus, regizorul şi-a angajat toată familia: cealaltă fiică, Ana, a fost regizor secund, fiul Petru a compus muzica, iar mama Maria joacă) are o scenă care se vrea intensă (scoate puşca şi-ncepe să tragă la întâmplare), dar care iese comică.
Una peste alta,
Logodnicii din America e ca un
Festen românesc (filmul Dogma despre o familie disfuncţională) filmat pe malul lacului Snagov, sub un cer pe care trec avioane tot filmul (iar personajele le privesc tot timpul) şi-n care "securişti" şi "Securitate" sunt cuvinte mai frecvente decât "mama" şi "tata"... Un film care se vrea "nuanţat", doar că nu a nimerit nuanţele.
