Cronica personajului secundar
Ne-am obișnuit să-I aplaudăm pe
Gheorghe Cozorici, valorosul nostru actor, într-o redutabilă serie de personaje de prim-plan din epopeea noastră cinematografică, de la domnitorul Ștefan la comunistul Dumitru Dumitru. Regizorul polonez Bohdan Poreba îi încredințează în
Trenul de aur rolul lui Armand Călinescu. Intuiție sigură și importantă pentru echilibrul document-ficțiune, pentru sondarea simetriilor de comportament etic și moral în înfruntarea vitregiei anilor '39 la Varșovia și București. Misiune complexă pentru Cozorici, dator să însuflețească un rol economicos ca întindere, dar nelimitat ca suflu și simbol! Grăbiți, uneori, în recapitularea trecerii marilor personalități prin fereastra istoriei neamului, clasăm, alături de un Iorga sau un Madgearu, numele lui Armand Călinescu, la rubrica „pierderi ireparabile”, victime notorii ale acelui bestiar de tristă amintire, care s-a numit emfatic „Garda de fier”. Opera, semnul ei, amprenta lăsată în epocă rămân în umbra sfârșitului lor spectaculos-tragic.
Cozorici împrumută acestui rol distincția personalității sale; ținută aleasă, cuvânt rostit cu fermitatea imperativului cald, spuzit din adânci interogații, deplină forță a gândului ne-rostit, surprins în ochiul greu de înțelesuri, viu ritmând ideea, ca un ecou ai vocii calde, limpezi-autoritare. Dar, pe lângă toate aceste unice înzestrări, marele actor știe să-și acordeze până la cele mai fine nuanțe registrele orgii sale sufletești la tonalitatea partiturii. Confruntarea demnitarului român cu ambasadorul Marelui Reich constituie un asemenea exemplu, prin reușita unui veridic portret moral. Sobrietatea elegantă și eleganța sobră se transformă, brusc, în tărie de stâncă atunci când aroganța hitleristă calcă, imprudent, granița deciziilor politice ale României suverane. Ochiul se oțelește, tonul capătă rezonanțe grave, trupul devine arc. Pirueta descrisă de Cozorici, cu arta desăvârșită a încărcării psihologice, cu puterea de concentrare proprie, înalță obeliscul demnității românești netemătoare în fața oricăror amenințări.
Pe alt plan, lupta de idei continuă în ședința de consiliu. Puterea de persuasiune, tonul și tactul abordării, repulsia în fața agresivității, respingerea compromisurilor abile, curajul angajării țării în rezistența antifascista sunt trăsăturile unui veritabil apărător al marilor virtuți ale poporului: omenia, întrajutorarea frățească.
Eroul e marcat. Drama sa va intersecta destinul istoric. Ultima scena, curajul de a înfrunta călăii, surprinderea în fața mori, într-o zi cu soare cafd, de septembrie — o convingere plătită cu viața.
Gheorghe Cozorici: forță de evocare... adecvare stilistică inspirație și cultura... Mai poate fi considerata creația sa un rol secundar?
