Cele șase filme scurte cuprinse în programul dedicat Adei Pistiner reprezintă o mică parte din opera ei, împărțită în linii mari între documentare de protecția muncii și unele în tradiția cinéma vérité, în care oferă ocazia subiecților săi să se auto-.jpg) reprezinte. Nu lăsați totul în grija Samanthei, digitalizat special cu această ocazie, e poate cel mai ingenios ca abordare narativă dintre toate documentarele sale de protecția muncii și o dovadă a imaginației cu care Pistiner ajunsese să abordeze subiecte aparent restrictive din punct de vedere creativ.
Celelalte filme cuprinse în program se împart între reportaje deja prezentate public de Adina Brădeanu în cadrul proiectului „Sahia Vintage”, curatoriat de ea (Răspunderea pentru calitate sau Un cămin cultural) și unele digitalizate special cu această ocazie (Aritmetica realistă la Seini sau O echipă de tineri și ceilalți). În ciuda subiectelor în mod cert comandate, ce aveau toate șansele să conducă la structuri și la discursuri simpliste, regizoarea reușește să conceapă abordări inedite, permițând protagoniștilor lor să transpară într-o complexitate rar întâlnită în filmele epocii.
În fine, Costinești la Marea Neagră. Tabăra de Tineret e o bizarerie, pornind de la o imagistică în aparență convențională a tineretului socialist, dar complicându-i semnificațiile prin modul în care îi suprapune coloana sonoră, compusă dintr-o melodie propagandistică scrisă de Nina Cassian, reluată de suficient de multe ori încât să pară, spre final, o placă stricată lipsită de substanță - întocmai cum sunt și înșiruirile de ipostaze bucolice ale tinerilor surprinși în planul vizual.
Privind opera prolifică a Floricăi Holban, a cărei carieră s-a întins pe o durată de patru decenii, se poate constata o predilecție pentru subiecte moralizatoare, mai ales pentru unele având în prim-plan copii, tineri și relația acestora cu părinții și cu diverse instituții ale statului. Două dintre cele trei filme ale programului - Copiii…iar copiii și Să treacă vara - sunt elocvente în aceste sensuri, ambele putând șoca azi audiența prin virulența cu care stigmatizează anumite atitudini sau practici neconforme cu normele stabilite de statul și de societatea epocii lor. Dar pasiunea și seriozitatea cu care Holban pare să-și fi însușit rolul de a reprezenta și de a ilustra această perspectivă merită mai multă atenție decât cea de care a avut parte până în prezent.
Cel de-al treilea film al programului, Însămânțarea artificială la taurine, proaspăt digitalizat pentru această ocazie, e mai curând o excepție în cariera realizatoarei. E unul dintre puținele filme tehnice pe care le-a abordat, cu scopul de a populariza metodele de însămânțare artificială extrem de evoluate din industria cărnii. Dar, prin natura temei abordate și a manierei directe și lipsite de pudibonderii la care apelează, documentarul are un potențial real de a surprinde și de a amuza audiențele contemporane.
|
|
__large.jpg)
