Mă număr printre cei care au citit romanul „Femeia în roşu” cu senzaţia că descoperă un formidabil subiect de film. Impresia putea să pară deplasată celor care au văzut în acest best−seller (prima ediţie, apărută în 1990 la Cartea Românească, a avut peste 100.000 de exemplare) în primul rând o experienţă stilistică de sorginte textualistă. Scrisă de trei autori, Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş, cartea se înfăţişează ca o incursiune în „laboratorul de creaţie” al unor romancieri care îşi propun să scrie biografia unui personaj fascinant, Ana Sage, românca americanizată care l-a trădat pe John Dillinger. Acumularea de declaraţii ale celor care au cunoscut-o, intersectată cu fişe de lectură, citate din ziare şi fragmente de eseuri figurează un puzzle din care se detaşează un portret cu valoare de emblemă pentru drama emigrantului.
Un cineast cu pasiunea ecranizării ca
Mircea Veroiu şi-a asumat misiunea de a da o formă cinematografică tentantului material literar pornind, fireşte, de la premisa renunţării la unele dintre personaje şi întâmplări. El a reţinut din roman, în primul rând, „etajul narativ”, cel care asigură o foarte bună poveste. Oricine urmăreşte cu interes destinul acestei femei simple, plecată prin anii '20 dintr-un sat bănăţean să-şi facă un rost în America, şi devenită, un deceniu mai târziu, patroana a două localuri deocheate spekeasy, la Chicago. În plină prohibiţie, ea reuşeşte să se descurce de una singură, cu preţul unor servicii făcute gangsterilor, dar şi poliţiştilor.
Într-o lume a bărbaţilor duri şi violenţi, Ana îşi face loc uzând de trucuri feminine, dar şi de o luciditate ieşită din comun. Ea se arată o negociatoare foarte abilă şi foarte puternică în tratativele cu cei care-i oferă „protecţie”. De mult n-am mai văzut un personaj feminin atât de pregnant în filmele noastre. Ana ar putea fi asemănată doar cu Mara, o altă obstinată creatoare de averi, eroina din
Dincolo de pod al aceluiaşi Mircea Veroiu. Bănăţeanca din Chicago e însă o femeie modernă şi, în ciuda Iacunelor sale de educaţie, face impresia unei adevărate doamne.
Elena Albu portretizează nuanţat acest personaj complex şi energic, care joacă uneori pe cartea fragilităţii, alteori pe cea a gestului autoritar. Dincolo de forţa caracterului „accentuat”, actriţa sugerează o latură enigmatică a acestei tough woman. O enigmă legată de marele eşec al vieţii ei sentimentale, cum ne lasă unele pasaje să bănuim. În rolul iubitului inaccesibil,
Dragoş Pâslaru prelungeşte această senzaţie de mister.
Deşi implicarea temutului John Dillinger imprimă o turnură înspre filmul cu gangsteri, regizorul nu abuzează de recuzita genului. Numai scena uciderii faimosului killer (interpretat cu simţul măsurii de Radu Amuzescu) în faţa cinematografului „Biograph” acumulează cascadorii şi împuşcături spectaculos orchestrate. Nu „culoarea locală” l-a preocupat în primul rănd pe cineast, ci evocarea unui destin care, după ce întruchipează mult timp ideea de reuşită, eşuează tragic. Ideea „locului nenorocos” din
Craii de Curtea Veche străbate, din nou, subtextul imaginilor.
Dacă romanul trio-ului Nedelciu−Babeţi−Mihăieş (relansat într-o nouă ediţie) oferă semnatarilor ocazia de a medita asupra literaturii însăşi, filmul devine pentru cineast contextul potrivit pentru a-şi pune întrebări asupra rosturilor artei sale. Cei care comentează trama nu mai sunt, în varianta cinematografică, trei scriitori, ci un regizor şi o scenaristă în pragul debutului (
Marius Stănescu şi
Cătălina Mustaţă). Disputa acestora în jurul proporţiei optime dintre document şi ficţiune în filmul modern poate fi citită ca o reflecţie a însuşi cineastului pe această temă. Sugerând cu ironie fractura dialogului dintre generaţiile de cineaşti, Veroiu pare că se întreabă: „Ce e cu devărat nou şi atractiv în cinema în acest sfârşit de secol?”. Acuitatea acestei interogaţii ne confirmă credinţa că pentru el filmul rămâne o intensă experienţă personală. Pentru că, vorba lui Robert Mulligan, „dacă realizarea unei pelicule nu e o experienţă personală pentru regizor, cum ar putea să fie pentru public?”
