Scriitorul Fănuș Neagu a fost sărbătorit pentru împlinirea a 70 de ani de viață. A fost o manifestare de suflet, în jurul sărbătoritului s-au strâns zeci și zeci de prieteni, s-au rostit multe vorbe frumoase, s-a ciocnit un pahar de vin de „Dincolo de nisipuri”, Fănuș Neagu a scris dedicații pe zeci și zeci de cărți, către zeci și zeci de cititori care l-au asaltat zeci și zeci de minute. În aer au plutit metafore, portretul scriitorului brăilean a fost desenat în aqua forte de președintele Academiei, Eugen Simion, de prietenul-prozator Mircea Micu, de alți vorbitori desprinși din „Cărțile de prieteni”. Mai puțin cunoscut este Fănuș Neagu - cineastul. În rândurile care urmează, așadar, câteva vorbe despre scenaristul Fănuș Neagu.
Cine va avea curiozitatea să-i numere scenariile pentru filme de lungmetraj va avea surpriza să constate că, în decursul anilor, s-au strâns, în filmografia sa, 14 povești cinematografice destinate ecranului. A scris pentru cinematograf încă de acum patru decenii, când se turna filmul Lumină de iulie, în regia lui Gheorghe Naghi; scenariul era semnat, în colaborare, de Fănuș Neagu și Vintilă Ornaru. Deloc întâmplător, a fost primul film realist din palmaresul regizorului, tocmai pentru că narațiunea cinematografică punea accent pe psihologiile personajelor angrenate în conflict, pe autenticitatea mediilor descrise. Peste câțiva ani, în 1966, scenaristul Fănuș Neagu - de data aceasta în colaborare cu Nicolae Velea - colabora pentru a doua oară cu regizorul Gheorghe Naghi, în filmul Vremea zăpezilor, probabil cel mai valoros dintre filmele acestuia din urmă, un film metaforic, despre „setea de alb”, despre aspirația către puritate, un film tensionat, cu un conflict acut între două mentalități ireconciliabile, petrecut în atmosfera specifică satelor din Bărăgan, atât de vii și în scrierile lui Panait Istrati, atât de vii sub ninsorile povestite de Fănuș Neagu. Jucau în Vremea zăpezilor Ilarion Ciobanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Toma Caragiu, Monica Ghiuță, Sebastian Papaiani. Dar acestea erau abia începuturile scenaristice ale lui Fănuș Neagu, care a simțit nevoia - ca semn de umilitate în fața cinematografului? - să-și asocieze un coautor în majoritatea filmelor sale, cel mai frecvent fiind scriitorul Vintilă Ornaru, alături de care a semnat, pe lângă scenariul amintit, alte vreo patru scenarii, la filme precum Punga cu libelule, Baloane de curcubeu, Lișca, Sania albastră. Dar să procedăm sistematic, să revenim la cronologia peliculelor „scrise” de Fănuș Neagu.
După două scenarii pentru filme asupra cărora aș trece mai repede - pentru Zile de vară în regia lui Ion Niţă şi (în colaborare cu Petre Bărbulescu) pentru Adio, dragă Nela! de Cornel Todea Fănuș Neagu a „dat lovitura” cu scenariul pentru filmul Dincolo de nisipuri (1974), în regia lui Radu Gabrea, prin care scriitorul şi-a adaptat pentru ecran romanul său binecunoscut „Îngerul a strigat”. Cu concursul unei echipe actoricești de elită - George Constantin, Mircea Albulescu, Emil Botta, Gina Patrichi, Violeta Andrei, Dan Nuțu, Vasile Nițulescu, Gheorghe Dinică, Ernest Maftei, Constantin Rauțchi, Ștefan Mihăilescu-Brăila - și cu „ochiul” de operator al lui Dinu Tănase, în filmul lui Radu Gabrea este pictată o lume, o lume de dezmoșteniți ai sorții, de dezrădăcinați din universul lor familiar de dincolo de nisipuri, o lume ciudată și stranie, în miezul căreia se desfășoară povestea unui om care își caută drumul, după rătăciri dramatice prin păienjenișul unor răzbunări iluzorii. O mare parte din frumusețile literare ale romanului de inspirație și-au găsit corespondențe imagistice în filmul lui Radu Gabrea și poate că acesta este meritul esențial al acestui film de referință dinspre mijlocul deceniului al optulea. În creația scenaristică a lui Fănuș Neagu a urmat un film cu „frumoșii nebuni ai marilor orașe”, Casa de la miezul nopții de Gheorghe Vitanidis (1975) și Punga cu libelule de Manole Marcus (1980).
Au urmat alte câteva filme de referință ale scenaristului Fănuș Neagu. Întâi, Baloane de curcubeu, un film incitant realizat de Iosif Demian, a cărui premieră a avut loc în toamna anului 1983. Scenariștii i-au pus de data asta la dispoziție regizorului „materia primă” pentru un film cu o lume pestriță, trăitoare în zonele de confluență ale satului cu orașul, despre care se vorbește cu compasiune, autorii trecând de la ironia îngăduitoare la sarcasm, de la duioșie la parodie, vâna satirică a peliculei fiind consistentă, agrementată cu surprize și gaguri din arsenalul comediei mute. A urmat scenariul pentru Lișca, un film de mare frumusețe al lui Ioan Cărmăzan, eroina titulară fiind un personaj feminin acaparant, „cu sufletul alb ca florile de cireș, dar cu mințile rătăcite”, o femeie care-și așteaptă zadarnic, cu disperare, bărbatul, să se întoarcă de pe front. A fost un rol antologic pentru Ecaterina Nazare. Fănuș Neagu a continuat cu un scenariu pentru regizorul Geo Saizescu. Sosesc păsările călătoare, o comedie lirică, atașantă, cu câteva roluri strașnice - joacă în film, printre mulți alții, Octavian Cotescu, Emil Hossu, Rodica Mureșan, Tora Vasilescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani - și cu replici care (încă de la prima: „Mamă, tată, bunică, nene: sosesc păsările călătoare”) parcă se iau la întrecere; iată doar câteva dintre ele (aparținând mai ales pictorului-filosof Joil, interpretat de Octavian Cotescu: „Sănătatea e ca salamul: oricât de subțire ai tăia feliuța, tot se termină”, sau „Dacă Dunărea ar avea fulgi, toată Europa ar dormi în puf, sau „O femeie frumoasă e ca o inspecție inopinată”, sau „Viața e ca o conservă: nu știi niciodată ce e înăuntru”...
Fănuș Neagu a continuat să scrie pentru cinema. Și-a adaptat pentru ecran Cantonul părăsit (într-un film de Adrian Istrătescu-Lener), a mai scris două scenarii pentru Ioan Cărmăzan, Sania albastră, o „respirație poetică”, și Casa din vis, un scenariu dens, cu portrete puternice, cu un conflict aspru (unul dintre cele mai valoroase filme ale regizorului, cu interpretări antologice datorate unor actori ca Gheorghe Dinică și Maia Morgenstern), a scris pentru Andrei Blaier povestea lui Terente - regele bălților. A închis, astfel, un „cerc”: bălțile Brăilei au fost și au rămas catalizatorul poetico-fantastic al creației sale literare și cinematografice.
