La o întâlnire cu regizorul
lulian Mihu, rolul reporterului e minim, căci cineastul a fost şi a rămas un suprarealist frustrat.
— Cu ce sentimente reveniţi pe platoul de filmare după şapte ani de la Flăcăul cu o singură bretea?
— Cu sentimentul cu care, atunci când mă duc la farmacie, trebuie să dau pe bicarbonat 500 de lei, care înainte costa 50 de bani. Adică, fac un mare efort să nu înjur la fiecare minut, atunci când sunt treaz, dar poate că şi în somn fac acelaşi lucru.
— Cum v-aţi hotărât pentru un subiect felie de viaţă?
— Asta ar suna ca „o felie de pepene”. Nu, nu este o felie, filmul pe care îl fac e un întreg, aş putea chiar spune că sunt două povestiri întregi care se intersectează, având un sens unic, sunt complementare. De aceea şi titlul conţine cuvântul „dublu”, el se va numi
Dublu extaz. Este istoria cunoscută a caporalului dezertor din postul de santinelă, care a ucis doi politişti, şi o alta, complet fictivă, a unei dansatoare de bar, care are un viciu de care nu se poate dezbăra. Cred că filmul e foarte actual şi într-o oarecare măsură are o tentă tragi−comică. Ca fiecare zi din viaţa noastră. În aparenţă, forma filmului e foarte complicată, dar va fi lesne de înţeles, din pricina realităţii pe care o întâlnim la tot pasul. Interpreţii sunt în marea lor majoritate tineri Şi au un mare chef s-o ducă bine şi din punct de vedere material şi sexual. Sunt scene erotice aproape de vulgaritate, aşa cum ai fi aproape de înec, dar nu te îneci. Am căutat poezia şi în aceste aspecte foarte intime şi sper să le fi descris cum trebuie, ceea ce e cu adevărat minciună şi vulgaritate în alte filme ale noastre, nu vor fi aici şi vă veţi bucura. Uneori veţi face şi haz de necaz, numai să vină spectatorii să vadă oameni frumoşi, aduşi din viaţa de toate zilele, pe care sistemul nostru social îi aruncă dintr-un perete într-altul. Sper să nu fiu sabotat de către difuzare ca la
Flăcăul cu o singură bretea şi asta într-o aşa−zisă democraţie.
— Prezentaţi-vă echipa, vă rog…
— De abia acum cred că îţi răspund la prima întrebare. Mulţi se plâng că nu mai există specialişti la noi. Şi eu am crezut-o şi m-am apropiat cu multă teamă de film, mai ales că eI e foarte complicat. Dar am dat peste nişte oameni de foarte bună calitate. Veţi constata şi singuri.
Alexandru Întorsureanu şi Dobre la imagine, Crina Zaharescu la decoruri şi costume,
Adina Petrescu la montaj, îndeosebi, Gabriela Moruzi ca director de film. Minunea pământului sunt electricienii, pe care-i cunosc de mult şi nu înţeleg atâta sârguinţă la salariile de mizerie pe care le au, cred că pe lângă casă cultivă grădiniţe cu roşii şi nu trebuie să se ducă în piaţă să dea opt sute de lei pe un ardei... M-am purtat urât cu toţi (cum îi şade bine unui regizor), le-am cerut imposibilul, am avut într-o zi şi şase locuri de filmare diferite, aşa am reuşit să termin turnarea înainte de termen şi, în limitele devizului cel mai mic care se acordă azi filmelor, se pare că a fost ceva de necrezut. De aceea, zic eu, că domnii noştri colegi să-şi aleagă teme contemporane cu preţuri mai rezonabile, că dacă e ca omul că nu vine la un film românesc, nu vine... şi să acorde şanse şi tinerilor, altfel ne vom face în curând de râsul lumii, dacă nu ne-am şi făcut. Sigur.
