Explozia lui
loan Grigorescu și
Mircea Drăgan ne propune, în termeni acuți, o dezbatere despre eroismul în timp de pace, despre eroismul devenit o dimensiune a omului de azi, constructor al socialismului.
Spiritul de reporter activ, de om atent la tot ce este mai semnificativ în faptul divers, al lui loan Grigorescu, se verifică încă o dată. Fiindcă
Explozia este inspirat dintr-un asemenea fapt, evident ridicat la rangul unei ample generalizări. Pe scurt, faptul povestit în film este acesta: pe Dunăre, în apropiere de Galați, un vas străin, încărcat până la refuz cu azotat de amoniu, a luat foc. Se pune problema evitării exploziei și a salvării orașului. Filmul ne situează, de la început, din punct de vedere dramatic, în fața unei situații-limită. Față de această situație-limită se definesc personajele filmului, se dezvăluie caractere, se explică sau se refuză atitudini. Tema este supusă unei multiple dezvoltări. Se fac cuvenitele delimitări între eroismul necesar și eroismul gratuit, se caută și se găsesc în oameni sensurile profunde ale abnegației, ale forței de sacrificiu, se atinge și o altă temă implicit legată de prima: tema asumării răspunderii. Ce se va întâmpla cu orașul dacă vasul va exploda? Cum trebuie lucrat pentru ca să nu se stârnească panica? Ce înseamnă în aceste clipe „a acționa” și „a ezita să acționezi”? Și astfel lupta împotriva exploziei devine o luptă pentru a apăra ce avem, ceea ce am construit, pentru a apăra oamenii și roadele creației lor.
Sigur că în această încleștare, cei care se disting sunt oamenii care luptă pentru a stăvili explozia. Filmul obține aici câteva portrete cinematografice de certă valoare. Cel mai realizat personaj al filmului ni se pare Gică Oprișan, zis Salamandră. Prin el se realizează portretul omului care știe să acționeze prompt și eficace pentru a-și ajuta semenii, omul care se angajează fără cuvinte mari într-o acțiune deosebit de periculoasă, omul care pune înaintea lui eu pe noi. Gică Oprișan, vechi stingător de sonde, nu ezită să intre în acțiune atunci când conștiința sa îi cere să facă acest lucru. Este în imaginea sa, în felul său de a vorbi și a se purta, ceva din omul simplu care știe să se dăruie fără să ceară neapărat aplauze. Avem în față tipul „omului de acțiune”, al celui care „sare în foc” atunci când e nevoie. Realizatorii ne-au prezentat și un alt personaj, mânat de aceleași înalte sentimente, dar care este pus și în situația de a hotărî pentru toți, de a-și asuma răspunderea. Avem, așadar, prin secretarul de partid Corbea, tipul organizatorului. Cuvântul poate părea schematic, dar el explică exact situația acestui personaj și, în același timp, situarea lui în conflict. Dacă pentru prezentarea lui Gică Oprișan realizatorii au găsit totdeauna cele mai bune nuanțe, portretul lui Corbea nu este pe de-a-ntregul împlinit. Personajul nu scapă de unele scheme inspirate nu de viață, ci de felul cum a fost reflectat acest personaj până acum. Corbea rămâne mai mult un personaj-idee, decât un personaj „care trăiește”.
Filmul propune atenției și alte personaje, interesant soluționate dramatic, cu un loc precis în narațiunea filmului. Așa sunt marinarul Neagu, scripcarul Tilică, personaje care au fost prezentate cu o nuanță de umor binevenit în tensiunea dramatică generală, căpitanul Marinescu ─ cel care descoperă vasul incendiat și este primul care pornește fără ezitare lupta pentru evitarea catastrofei ─ profesorul Luca ─ care își dovedește priceperea în fața unei situații ce părea fără ieșire, Angela, inimoasa soție a lui Gică Oprișan.
În general, personajele nu apelează la cuvinte de prisos, exclamația, propoziția lapidară ținând locul unei mai lungi conversații. Nu lipsesc replicile de contrast între starea în care se află eroii și dorința lor de a nu se lăsa copleșiți de evenimente. Vorba de duh, firească în limbajul unora dintre personaje (Tilică, Neagu) este chemată să dea dialogului un plus de naturalețe. În această ultimă privință s-ar fi cerut poate o mai atentă armonizare între replică și situație, fiindcă dorința de a colora vorbirea personajelor merge uneori cam prea departe, lăsând să se strecoare și replici de un haz îndoielnic.
Realizând
Explozia, Mircea Drăgan și-a regăsit chemarea spre filmele de rezonanță gravă. El a știut să confere filmului său spectaculosul necesar (și era firesc să existe un asemenea spectaculos într-un film care descrie lupta cu o asemenea explozie). Important este că latura spectaculară nu este gratuită și, mai ales, nu impietează asupra omenescului. Regizorul a izbutit să asigure crescendo-ul dramatic, să puncteze prin momente-șoc etapele mai importante din desfașurarea subiectului, să ne țină încordați. Când moartea a fost înfrântă, când Gică Oprișan, cu floarea de lămâiță pătată de motorină și pârjolită de flăcări, regăsește nunta pe care o părăsise, reînnodând simbolic ciclul vieții, răsuflăm cu toții ușurați.
Explozia este un film viu, dinamic, tensionat și datorită unei imagini care vibrează la dramă și reușește s-o redea într-o exprimare plastică concentrată, cu momente de certă virtuozitate, cu un înalt profesionalism. Foarte mobil, nerăbdător să descrie tot ce se întâmplă, aparatul de filmat este un permanent martor activ al acțiunii. Semnatarul imaginii, Nicolae Mărgineanu, își înscrie, fără doar și poate, numele printre principalii participanți la împlinirea artistică a filmului. De altfel la realizarea unei atmosfere veridice, la obținerea unui cadru adecvat al filmului și-au adus o utilă contribuție autorul decorurilor (
Constantin Simionescu) și al costumelor (Horia Popescu).
Și în alegerea distribuției, regizorul a dovedit o bună intuiție.
Gheorghe Dinică realizează în Gică Oprișan un rol complet, un personaj urmărit cu emoție;
Radu Beligan, cu sobrietatea și siguranța cunoscută, conturează pregnant portretul profesorului Luca. Remarcăm îndrăzneala regizorului de a distribui actori cunoscuți și apreciați, mai ales pentru calitățile manifestate în alt gen. În acest sens,
Toma Caragiu reușește să dea un plus de firesc secretarului de partid Corbea, să-i dea o prezență puternică și o energie demnă de a fi subliniată, iar
Dem. Rădulescu să-și dovedească capacitatea de a interpreta convingător și fără a se rupe de personalitatea sa, un personaj cu o traiectorie dramatică. Să nu-l uităm nici pe
Jean Constantin, personaj pitoresc, de contrapunct. Actori cu experiență și înzestrare pentru cinematograf cum sunt
Draga Olteanu și
Colea Răutu schițează două portrete cinematografice care se rețin. Convingător dovedindu-și încă o dată calitățile filmice,
George Motoi (căpitanul Marinescu). Dintr-o apariție fugară,
Florin Piersic face totuși un personaj care nu trece neobservat.
Film realizat cu sârg și trudă,
Explozia merită să fie consemnată ca una din producțiile românești contemporane demne de interes.