Geo Saizescu este un mare actor comic. Îi bănuiesc a fi şi un mare timid din moment ce şi-a reprimat până acum o vocaţie atât de rară şi de preţuită. Mic, elegant şi sprinten, totdeauna purtând în mâna o umbrela neagră, el e un Charlot al nostru, ieşit dintre olteni. Hazul lui e, deci, de limbaj, dar nu numai atât: arta sa cuprinde o mişcare imprevizibilă şi o faţă stranie, în stare să dezvâluie mai multe suflete deodată. Pâna acum a jucat în filme doar roluri modeste, de compoziţie. Regizorul din el invidiază, probabil, actorul şi îl reprimă. Dar să ne întrebăm: ce e un regizor? Un gânditor care gândeşte lumea în imagini şi care se exprimă pe sine prin alţii. De fapt, geniul comic al lui Saizescu de aici porneşte, de la hazul cu care îşi impregnează actorii şi colaboratorii, inclusiv scenariştii. Tot umorul lui Păcala (văzut şi iubit de milioane de oameni) e născut din rădăcina sănătoasă a talentului celui care l-a gândit cu patimă şi chin mai bine de un deceniu, adică al regizorului. Filmul — un poem comico-eroic, grandios ca proporţii şi imaginaţie — îl exprimă pe Saizescu în toată fiinţa şi personalitatea. La premieră aveam senzaţia tulburătoare că sub chipul lui Papaiani se ascunde regizorul, contopit cu interpretul până în străfunduri.
Noua sa comedie,
Eu, tu şi Ovidiu, va avea, sunt sigur, un mare succes de public. Saizescu are secretul sfânt de a se face iubit de spectatori. Mulţi l-am invidiat şi-l vom invidia pentru asta.
