Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Durata


     Deși devenit între timp clasic, deși văzut și revăzut de atâtea ori, Valurile Dunării nu-și demască vârsta. În ziua premierei era un film istoric, distanțat cu numai cincisprezece ani de evenimentele descrise; azi, îi numărăm lui însuși o dată și jumătate mai mulți ani, dar această îndoită istoricitate este departe de a-l proiecta în arhiva prăfuită a operelor cândva la modă, care au depins de un anumit ton, de o anumită croială sau lungime a costumelor, de forma favoriților de pe obraz sau de un anume fel de a pronunța cuvintele. Filmul lui Ciulei intră progresiv în acea autonomie, atemporală oarecum, ce se rezervă numai capodoperelor. El trăiește acum în sine și prin sine, așa cum esența, extrasă migălos, a unui fruct supravietuiește fructului, prelungindu-i puterea și însușirile dincolo de anotimpuri. Anacronică (în sens bun anacronică) longevitatea acestui film despre eroism și luptă, venit din acel an 1959, în care zarva vorbelor de pe ecran înlocuia de obicei intensitatea trăirilor artistice!
     Ce aducea el nou (dar de fapt noutatea apărea numai la modul relativ) era o anumită fervoare a firescului, înțeles ca redescoperire a lumii, a omului, a gesturilor sale intime. Ciulei a fixat diapazonul filmului la tonalitatea vieții cotidiene, deși oamenii săi erau încercați de evenimente extraordinare, și a instaurat prin asta un fel de eroism de gradul al doilea, mai potolit dar mai intens; da, oamenii înfruntă primejdia și își dau viața, dar o fac fără conștiința că sunt niște sacrificați, dimpotrivă, cu aerul cel mai senin. Efectul este infinit mai puternic decât în cazul eroilor zgomotoși, de paradă, care zornăie arme și emit vorbe pompoase. În filmul lui Ciulei intențiile și apartenența eroilor sunt ascunse cu grijă, nu neapărat în secretul conspirației, dar în acel bun simț care dictează omului simplu modestie și măsură în tot ce face. Cei trei protagoniști au, pe lângă calmul și omenia rolului, un umor, o distanțare, o privire dinafară asupra lor înșile, care le dau justa măsură a tot ceea ce întreprind. Irina Petrescu (în excepționalul său debut) dădea Anei, tânăra nevastă a marinarului, o radiație și ambiguitate sentimentală ce preziceau paleta largă a carierei de mai târziu. Liviu Ciulei făcea o compoziție de zile mari, adăugând durității marinarului Mihai o ezitare umanizantă. Iar regretatul Lazăr Vrabie, eroul discret care nu rostește o vorbă despre idealurile sale, dar le lasă ghicite din fapte, contura una din figurile cele mai convingătoare ale rezistenței.
     În farmecul credibil al acestor personaje rezidă și neșovăitoarea durată a filmului.
 
 
(„Filmar”, Ed. Eminescu, București 1984)

Tags: liviu ciulei, romulus rusan, valurile dunarii

Comments: