Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Dulcea saună a morții


     Prezentat și în Gala filmului românesc din toamnă, filmul lui Andrei Blaier Dulcea saună a morții, realizat după un scenariu semnat de Petre Sălcudeanu, a ajuns pe ecrane. O distribuție cu actori importanți – Gheorghe Dinică, Florin Zamfirescu, Mitică Popescu, Gheorghe Visu, Irina Movilă, dar și cu tineri ca Florian Ghimpu sau Dana Rogoz – este chemată să dea viață unei povești destul de rocambolești petrecute imediat după evenimentele din decembrie 1989. Un pușcăriaș celebru (Gheorghe Dinică), cu 28 de ani de pușcărie la activ (?), dar și agent sub acoperire al Securității, este retrimis în închisoare după evenimentele amintite pentru a lichida un martor incomod (Literă – Florian Ghimpu, băiat talentat la desen, provenit dintr-un orfelinat). Martorul cu pricina văzuse, alături de prietena și colega de orfelinat Ioana, un transport suspect de valută dintr-o casă în care se refugiaseră în timpul „revoluției”. Cu acești bani, persoane din vârful puterii făcuseră afaceri oneroase și tăcerea martorului incomod stă în mâna lui Lamă. Or, acesta se împrietenește cu victima și-l apără de alți potențiali asasini.
     Dincolo de viața de pușcărie, evocată cu o anumită forță epică, cu personaje pitorești și limbaj pe măsură, asistăm și la o neverosimilă poveste de dragoste, cu cei doi orfelini, Ioana și Literă, îmbrăcați ca-n filmele cu uteciști ilegaliști, cu întâmplări și comportări ieșite din comun, ca să nu spunem mai rău. La aceasta se adaugă și o pereche de lesbiene evocate cu prea îndelungată insistență și a căror existență într-un presupus high life (cu relații, raporturi și interese oculte) dă multă bătaie de cap spectatorului, pus să descifreze complicități unde nu există și adversități ce miros a făcătură.
     Raporturile trecut-prezent filmic sunt traduse în flash-back-uri centrate doar pe personajele orfeline, martorele unui „fapt divers” ca atâtea altele petrecute în zilele postdecembriste. Deși mai bine articulată, viața pușcăriașilor evocată în film devine rapid și ea neverosimila (tentativa de evadare a lui Lamă, urmărirea pe camere video a deținuților, aventurile directorului de închisoare).
     Regizorul Andrei Blaier este cunoscut ca un excelent „exploatator” al talentului interpreților săi (performanțele lui Gheorghe Dinică din Prin cenușa imperiului sau ale actrițelor Carmen Galin și Eliza Petrăchescu din Ilustrate cu flori de câmp stau mărturie). Dar de la aceste filme au trecut ceva ani. Și în ciuda mimării unui limbaj cinematografic mai modern, cu toate că asistăm și la intruziuni onirice cu nuanțe suprarealiste, întregul nu se leagă din cauza divorțurilor frecvente de o minimă logică epică. Construit pe edificiul relației dintre Lamă și Literă (desenatorul care nu depășește nivelul unui copil de clasa a șaptea dotat la desen), filmul acumulează situații și relații absconse, de cele mai multe ori introduse în film doar de dragul unei false spectaculozități, pentru o „culoare”, ce mai bine lipsea.
     Probabil filmul va fi mai bine exploatat de televiziuni, fiindca la nivelul performanței artistice nu știm dacă publicul larg se va înghesui la casele de bilete. În orice caz, trebuie să semnalăm efortul meritoriu al companiei de distribuție (Media Pro Pictures), care a asigurat filmului un bun caiet de presă (editat și pe CD), cu ilustrații de calitate, spre deosebire de Româniafilm, care când are de lansat un film românesc își bate joc atât de autori, cât și de presa cinematografică (vezi lansarea celui mai recent film al lui Lucian Pintilie, ale cărui caiete de presă constituie, prin realizarea grafică, o rușine greu de șters).
 
(România liberă, 16 februarie 2004)

Tags: andrei blaier, calin stanculescu, cronica de film, dulcea sauna a mortii, petre salcudeanu

Comments: