Detașamentul „Concordia” este, cred, cam al treizecilea film pe care cinematografia noastră îl dedică marelui act istoric de la 23 August — eveniment de răscruce pentru destinul poporului român, dar și fapt de primă importanță pentru evoluția îmtregului război antihitlerist. Un film despre 23 August se poate face în două feluri, fie alegând un episod dramatic și zugrăvindu-l cât mai cinematografic; fie descriind marele eveniment în întregime, așa cum s-a făcut de pildă cu debarcarea în
Ziua cea mai lungă. Până acum s-a ales numai prima cale, deși ar fi deosebit de interesantă și cealaltă formă, cea a povestirii document, a reconstituirii amănunțite și complete a faptelor. Căci 23 August nu este doar un eveniment de vitejie românească, ci și un fapt de semnificație morală internațională; un fapt de „istorie universală”. La 23 August 1944, România ieșea din frontul hitlerist, ba mai mult, națiunea română, eliberată de dictatura antonesciană întorcea armele, pornea la luptă împotriva naziștilor. Soldații români porneau pe front, împotriva germanilor, înfruntând primejdiile (mulți, foarte mulți oameni și-au pierdut viața atunci), din dorința de a pune cât mai repede capăt războiului. În zeci de feluri, a fost pregătită insurecția națională din 1944, așa că înțeleg cât de dificilă e realizarea unei povestiri cinematografice adevărate și exhaustive, în care, pe lângă prezentarea nenumăratelor fațete ale evenimentelor, să fie cuprinse și semnificațiile lor.
Așa că, deocamdată, în fiecare an, cineaștii noștri au ales doar câte un episod particular, marea cotitură istorică socotindu-se a fi de la sine știută de toată lumea.
Așa s-a întâmplat și cu filmul scris și regizat de
Francisc Munteanu.
Detașamentul „Concordia” arată, ce e drept, contribuția covârșitoare a comuniștilor, a militarilor și a „gărzilor patriotice”. O arată; îndeosebi, dialogurile anunță desfășurarea evenimenteIor, însă destul de puține sunt faptele dramatice pe care le vedem. Se cuvenea să se facă în film mai multe referiri la faptele importante ale epocii; trebuia să se arate — prin momente expresiv cinematografice — cum, partidul avea legături nu numai cu ofițerii superiori, dar și în adâncime, în fiecare regiment. Filmul lui Francisc Munteanu nu ne arată aceste frământări în profunzime, ci doar niște urmăriri specifice pentru filmele de gen polițist; se înșiruie de-a lungul peliculei arestări, evadări, schingiuiri. Cât despre tema principală a filmului, în episodul dramatic și spectacular ales de cineast, această temă o aflăm abia către sfârșit. E drept că, zece minute mai târziu, aflăm că mai avem încă o temă, anume apărarea rafinăriei „Concordia”. Pentru că se „bănuia”, se „presupunea” că e în primejdie. Deci după ce am urmărit (o bună parte din film) cum se pregăteau comuniștii pentru un sabotaj petrolier, îi vedem cum împiedică aruncarea în aer a aceleiași rafinării.
Eroul, un locotenent (interpretat de actorul
Ovidiu Iuliu Moldovan) trebuie să dezamorseze o bombă cu explozie întârziată, apoi participă la pregătirea acțiunii de sabotaj și, în sfârșit, luptă cu arma în mână, împotriva armatei hitleriste.
Așadar două teme? Ba nu, chiar trei. Iar marele eveniment se prezintă doar prin câteva replici. „Cum? Nu știi noutatea? Acum câteva ceasuri am schimbat regimul din România. Așa că afacerea «Concordia» capătă un cu totul alt aspect!”
Filmul conține destule stângăcii și naivități. De pildă, la un moment dat, unul din conspiratori e angajat într-o misiune periculoasă. Pe drum, ceva nu se potrivește cu planul indicat. De ce? Ni se explică: „Tocmai ca să vedem ce face conspiratorul atunci când i se închide calea! Cum rezolvă el obstacolul!” La care acesta observă, cu bun simț: „Dv. vă jucați, așa, cu viața oamenilor?” „Nu, răspunde șeful. Căci trotilul din geantă era doar o cărămidă și un ceas deșteptător.” Fusese o „repetiție”...
Cunosc cazuri extraordinare de conlucrare între partid și armată, ele ar merita să devină subiectele unor viitoare filme; de asemenea, s-ar cuveni să fie reliefat pe ecran meritul deosebit al gărzilor patriotice, al oamenilor care au împiedicat un genocid. Căci armata germană, în loc să se retragă pașnic, începuse să atace; planul nemțesc era acesta: zi și noapte, avioane vor bombarda Bucureștiul. Gărzile patriotice au împiedicat pe nemți să distrugă Bucureștiul.
Încă o dată, cerem cineaștilor noștri să zugrăvească mai profund acest moment culminant, de istorie românească și universală, de la 23 August 1944.
