Cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, Despre oameni și melci intră de vineri în cinematografe. Ideea filmului a fost preluată de la rubrica fapt divers, iar despre cum a trecut povestea din scenariu pe peliculă, ne povestește chiar regizorul.
Mioara Tronaru: Cât de dificilă a fost reconstituirea epocii?
Tudor Giurgiu: Mult mai greu decât îmi imaginam. În ultimii 20 de ani, moda termopanelor a invadat spațiul public, oricum roteam aparatul de filmat, dădeam inevitabil de geamuri care nu existau în 1992. Altfel, am avut o preocupare minuțioasă să găsim detalii specifice epocii: dozatorul TEC, sifoane, țigări ASSOS, carpeta cu cerbul, bibelouri, pungile de plastic etc. Am pentru anii '90 un fel de „plăcere vinovată” clară așa că am răscolit prin depozite, case, poduri ale multor rude și prieteni.
M.T.: Cum a reacționat Dorel Vișan când s-a reîntâlnit cu melcii care l-au făcut „senator”?
T.G.: Dorel a fost sceptic la început, dar cred că l-a convins scenariul. Am căzut amândoi de acord că personajul lui este diferit de ce a făcut în alte filme (mai ales celebrul senator) și am povestit mult despre cât de vizionari au fost directorii unor fabrici-colos din perioada anilor '90. Au fost printre primii care au știut că vor veni vremuri tot mai grele și România nu se va schimba în bine peste noapte.
M.T.: Cum ai lucrat cu Monica Bârlădeanu?
T.G.: Castingul pentru personajul secretarei a durat destul de mult până m-am hotărât la Monica. Nu a fost prima mea opțiune și rolul a fost luat „pe bune”. Mă bucur mult că am lucrat împreună și în film, la mai bine de 10 ani după ce am filmat un clip împreună pentru Sișu și Mihai de la 3rei SudEst. Cred că Monica e revelația filmului și arată tuturor că e o actriță excelentă. S-a integrat perfect nu doar în rol dar și în întregul echipei de filmare, fiind, nu de puține ori, starul nopților de karaoke de la Hotel „Valahia” din Târgoviște, acolo unde eram cazați.
M.T.: Cum a fost la filmări?
T.G.: Atmosfera de la filmare a fost minunată și, la final, parcă nu ne venea să credem că o să ne întoarcem fiecare la casele noastre. Eu cred că facerea unui film e o călătorie lungă și grea în care e bine să te însoțești de oameni dragi, cu simțul umorului, alături de care să-ți facă plăcere să lucrezi sau să bei un șpriț. Mă bucur că am lucrat cu oameni minunați: de la Andi, Monica, operatorul Vivi Drăgan, Dorel, actorii francezi până la toți ceilalți colegi din echipă.
M.T.: Dacă ar fi să te pui în locul personajului principal, ai accepta să donezi spermă pentru a-ți salva viața?
T.G.: Evident, nu văd ce-ar fi rău în asta. Vorba lui Andi în film: „e un act fiziologic normal și firesc”.
