În cele două mediumetraje ale părţii a doua a epopeii pe care o propun
Mungiu şi echipa sa diferenţa nu este una de mijloace, regizorii rămân în cadrul aceloraşi convenţii ale lumii explorate, ci una de umoare. Cele două filme au pierdut ritmul alert, cu mici excepţii în cazul aventurii celor doi Bonnie şi Clyde autohtoni, pentru un slow motion devitalizat, plutind în ternul atmosferei de epocă ceauşistă. Există diferite viteze ale cotidianului, unul alert, atunci când este pus în slujba Partidului şi a secretarului său general, Nicolae Ceauşescu, de la vizitele de lucru ale acestuia sau apariţia unui cotidian cu prelucrarea emblematică a fotografiei tovarăşului la îndeplinirea sarcinilor de partid cu entuziaşti care fac apostolat prin cătune îndepărtate. Chiar şi episodul sacrificării porcului în apartament, episod extras acestei logici a activismului infatigabil, posedă acelaşi allegro care imprimă viaţă cotidianului, una isteroidă ce-i drept. Cele două filme oferă reversul momentelor agitatorice din prima serie; doi tineri Crina (Diana Cavallioti) şi Bughi (Radu Iacoban) se asociază în vederea unei afaceri cu sticle şi borcane colectate sub pretextul hilar al testării aerului pe care indivizii creduli îl oferă în recipientele populare menţionate mai sus; Grigore (
Vlad Ivanov), şofer de la Avicola intră la rândul său într-o afacere dubioasă cu ouă pe care le vinde cu ajutorul unei complice, hangiţa Camelia (
Tania Popa). Nimic din suspansul primelor patru scurtmetraje, unde agitaţia era direct proporţională cu angajarea confruntaţională a personajelor. Acţiunea iniţiată de cei doi tineri deveniţi parteneri de afaceri se reflectă vizibil în modelul asumat pe care-l oferă filmul lui Arthur Penn,
Bonnie and Clyde (1967) cu Warren Beatty şi Faye Dunaway în rolurile celor doi gangsteri intreprizi, film pe care cei doi tineri îl privesc atent. Ce a rămas din model se poate vedea, adaptarea autohtonă îl reduce la o caricatură, Bughi are spatele acoperit, provine dintr-o familie cu relaţii la Partid, fata în schimb are nevoie de bani, dar nu se află nicidecum într-o situaţie limită. Este vorba despre sume mici de bani, iar modul de a-i obţine este cel puţin hilar şi nu conferă nicidecum gloria postumă a celor două legende americane. De ce îşi procură Bughi banii în acest fel, din moment ce nu are nevoie de un astfel de expedient? Probabil că aceasta este soluţia pe care el o dă blazării, plictiselii, mediocrităţii unei existenţe surogat, cu un surogat al unei vivere pericolosamente. Iar fata descoperă gustul aventurii convertită capitalist în profit, dar şi o tensiune a acţiunii pe care cercul de prieteni şi monotonia existenţei i-o refuză. Cei doi nu sunt numaidecât şi nişte amanţi, ci mai degrabă doi prieteni, relaţia lor evoluează în raport cu supralicitarea aventurii şi riscul asumat, iar la final, când sunt încolţiţi, Bughi îi dă posibilitatea de a scăpa. Însă şi în punctul climactic ceva se dezumflă; arestat, Bughi ştie că nu va păţi nimic graţie relaţiilor pe care le are familia lui, aşa că rămâne cu un vag aer de sastiseală să-i întâmpine pe miliţieni. Această aventură nu oferă decât o caricatură, un surogat, ca şi blugii "originali" contrafăcuţi, cumpăraţi de la bişniţari în perioada comunistă, însă tot mai bun decât nimic. Aerul de devitalizare devine mai acut în cealaltă aventură, a şoferului de la Avicola care, respins sistematic de soţie, îşi descoperă interesul pentru o tânără hangiţă la al cărei bar trage pentru a lua masa. Şoferul cochetează cu posibilitatea delectabilă a adulterului, indecis, prea timid pentru a aborda relaţia frontal, tânjind, fără să găsească expresia convenabilă a dorinţei sale. Încropirea unui business aviar reprezintă surogatul acestei complicităţi cu aromă de fulgi, ouă proaspete şi love affair. Tensiunea care rezidă din această aventură care aduce un profit derizoriu, serveşte drept excitant pentru cei doi implicaţi în daraveră. Numai că statul comunist, ca şi în primul caz, pedepseşte drastic orice iniţiativă privată; Grigore este "prins de organe", cum suna clişeul vigilent şi urmează să facă puşcărie. Întorcându-ne la subtitlul celui de-al doilea grupaj, "Dragostea în timpul liber", descoperim de fapt mecansimul deriziv care ruinează orice proiect de love story. Din cele două pseudo love story-uri lipseşte un ingredient esenţial, pasiunea, iar circumstanţele unei delicvescenţe care să potenţeze tensiunea amoroasă sunt penibil-hilare. Cei doi Bonnie şi Clyde strâng borcane deghizaţi în inspectori de mediu şi apoi le vând cu bucata la un centru de colectare, iar şoferul Grigore comercializează fraudulos câteva cartoane de ouă împărţind profitul cu "iubita". Viaţa sa conjugală a dispărut cu totul, pentru că soţia înţelege să-l facă părtaşă la postul ei întorcând plictisită spre el "dulcele" unui posterior somnoros şi intangibil. Este de presupus că, dacă soţia i-ar fi oferit din când în când ceva de dulce soţului blazat, acesta nu s-ar fi lansat în aventura vieţii lui cu cartoane de ouă. Din acest al doilea grupaj al lui Mungiu et Co a dispărut însă schetchul şi caracterul de scenetă al primelor patru episoade. Amuzamentul dispare şi ceva grav se insinuează la capătul unor aventuri ridicole, o gravitate care derivă din rizibila adaptare a love story-ului la scara meschină a cotidianului comunist. Degradant nu este că Grigore fură ouă, ci că aceasta este aventura vieţii lui, iar că puşcăria pe care urmează s-o facă este aceea a unui găinar mărunt, aşa cum aventura celor doi tineri reflectă imbecilitatea concetăţenilor lor, starea generală de prostraţie a unei societăţi redusă la reflexe pavloviene. Niciunde nu există posibilitatea excelenţei, "răii" se văd reduşi la nişte marote, actele lor infracţionale devin nişte eboşe nefericite, simulări impardonabile prin meschinul lor, ele maschează un bovarism care se descarcă compensatoriu în mărunţişuri. Cred că acest grupaj transmite într-un mod mult mai pertinent esenţa Epocii de Aur, unde existenţa şi toate actele ei complementare, inclusiv cele care încalcă convenţiile sociale şi cele juridice, sunt diminuate rizibil şi trist până la trivial.
