Cineva poate să-şi închipuie că unul din motivele care îl fac pe cineva să-şi schimbe specificul de muncă, de creaţie, ar fi poate şi un sentiment de insatisfacţie pe care l-ar resimţi în acel domeniu, părăsit, pentru a se adresa unuia nou, mai bogat în promisiuni, mai virginal. Nu e cazul meu însă. Nu sunt nesatisfăcut de munca mea fundamentală, de scriitor, de prozator. Dimpotrivă, în timpul elaborării scenariului literar, al decupajului regizoral şi apoi al elaborării filmului, am suferit intens că nu pot continua şi termina munca la cea de a patra carte a mea, care mă aşteaptă de mai bine de un an, scrisă, la jumătate. Şi sper, e poate singura mea consolare, ca o parte a acestei suferinţe să se fi vărsat şi în acest prim film al meu, înnobilându-l. Ce a fost acest film pentru mine? Simplu, o aventură. O aventură nemaipomenită care a hrănit pe deplin veşnicul adolescent ce încă — permiteţi-mi acest orgoliu — nu a murit în mine. O aventură compusă din multiple aventuri, aventura de a părăsi oraşul şi a urca munţi, aventura de a lucra cu o echipă de câţiva zeci de oameni, caractere atât de diverse, cu profesiuni atât de diferite, dar, toţi, construiţi dintr-un metal foarte nobil, iubind arta şi de multe ori, de prea multe ori, jertfind pentru ea, îndurând pentru ea. De la cadrele de răspundere în film, operator, regizor secund, director, scenograf, cameraman, inginer de sunet, până la lucrători, la maşinişti, electricieni, poate cei mai entuziaşti, toţi prietenii mei, cu care aş vrea să mai fac filme, să fim alături pe ploaie, soare, indiferent unde, la Zărneşti, Brezoi, în Bucegi, pe Lotru sau aiurea. Dacă aparatura şi înzestrarea tehnică a faimosului nostru studio cam lasă de dorit, în schimb, şi voi repeta acest lucru de câte ori va fi nevoie, oamenii noştri, cei care «fac» efectiv filmele, sunt admirabili. Pentru cunoştinţa cu ei şi prietenia cu ei, pentru răsplata muncii lor şi a ajutorului lor atât de entuziast, s-a îmblânzit suferinţa mea de a nu-mi fi terminat cartea, viaţa ei care coexista împreună cu filmările, cu munca, cu actorii, cu lucrările de finisaj a filmului, cu atâtea lucruri noi pe care le-am învăţat, aşa cum admiri uneori un peisaj nou, încântător şi simţi, tulbure dar cert, că l-ai mai văzut undeva că, deşi calci prima oară în viaţă prin acele locuri de o sălbatică frumuseţe, nu faci decât să-I redescoperi, să-I revezi. Acest peisagiu a fost filmul, această revedere a fost filmul.
