Cronica imaginii
Îmbinând tehnicismul și calofilia cu un profesionalism à l’américaine, tripleta echipei ce se află la startul acestei premiere cinematografice
Rezerva la start cei doi scenariști dintre care unul este regizorul filmului, și operatorul — a elaborat — probabil — cu precizie atât structura generale, cât și diagrama fiecărui cadru. Parametrii epico-senzoriali odată stabiliți, camera de luat vederi a fost plasate pe o orbite sigure. Dincolo de câteva prețiozități gratuite, inerente oricărui „program”, spectaculozitatea scontată are deplină acoperire în plan dramaturgic prin dialectica mișcărilor de aparat (aproape epuizate în inventarul lor complet) a varierii dextere a obiectivelor folosite. De exemplu, pentru a descrie antagonismul inițial dintre eroii principali — cel ce vine, tânărul care abia își începe viața, și cel ce se duce, antrenorul pentru care cronometru implacabil îi este propria inima bolnavă — s-a recurs la o alternanța de plonjeuri-contraplonjeuri, menite să penetreze și vizual condiția personajelor angajate în dispută. Din perspectiva pescărușului în zbor, se înregistrează amplitudinea efortului: aparatul își „înfruntă” direct „subiectul”, dar închide cadrul înglobând, la malul mării, și diafanele picături ale apei spulberate în alergare. Din perspectiva călcâiului vulnerabilității e prezentat, nu o dată cei necălit la școala răbdării și a disciplinei. Apariția tiranicului magister sportiv e regizate în contre-jour, cu razele puternice ale soarelui în spate, un halou pronunțat. Într-o scena pereche, rămânând însă în umbră, antrenorul, filmat într-un scurt racursi, va recunoaște, pentru prima dată, că rezerva are șanse. Individualizările se fac diferențiat, sunt surprinse prompt când, cum și cât trebuie: o privire (timidă, opacă, voioasă, îngândurată), un rictus sau un surâs, un gest oarecare (potrivirea nodului la cravată) sau o atitudine anume (surescitare, indiferenta, melancolie). Sau, pur și simplu, în cazul „secundarilor” de ordinul trei, patru, aparatul se oprește la nivelul unui profil schițat în fugă (ce ochelari, gras, cărunt, cu mustață). Clarificarea poziției interlocutorilor unul față de altul, în dialoguri vorbite sau mute, se realizează din reglarea clarității planului doi, a prim planului. Line treceri continui de la o acțiune la alta sau bruscă discontinuități alcătuiesc sinusoida narațiunii care își are și o imagine emblematică: cea a scărilor cu o geometrie studiată. Episodul microinterviurilor tv — inserturi portretistice în alb-negru dublate de integrarea dreptunghiului micului ecran în cel mare — pregătește un alt
trouvaille mai substanțial, cel al instantaneelor fotografice — băieții, printre pescari, nu se deosebesc când li se alătură la munca. Monocromatic e și perimetrul șantierului putând să pară arid și ostil acelora care-I privesc din cușca de sticlă a autobuzului și nu încearcă să-i asocieze poezia așa cum face tânărul protagonist, izbutind, astfel, să-și afirme cu adevărat personalitatea, dominând prin emoție „marea” de căști albe a muncitorilor adunați în sala de festivități, îmblânzind trufia colegului mai vârstnic, dezghețând antipatia antrenorului: versurile reverberează în conștiințe — imagini supraimpresionate defilează pe geamul mașinii în mișcare. Un artificiu de construcție (introducerea calupului de
flash-uri de la antrenamente, filmate din unghiuri insolite, cu detalii sugestive) are rolul de a comprima timpul, sugerând și încordarea premergătoare verificărilor, și intrarea în competiția propriu-zisă. Spre final, ralantiurile (semn plastic al epuizării sau al suprasolicitării) sporesc tocmai pentru că tensiunea devine mai febrilă, mai dramatică. Amalgamul de tragic și senin se păstrează permanent în consonanță cu lumină aurie, când tomnatică, când primăvăratică, dinamică sau lirică. Dintr-odată, pe monitorul televizorului unde au mai apărut secvențe de la „mondialele” trecute, se furișează și imaginea noului campion, protagonistul recalcitrant. La patul de spital al severului antrenor, el, rezerva ajunse învingător, desprins parcă de tot ce-I înconjoară pentru ce ștafeta a fost preluată, e asaltat de crâmpeie-spoturi ale dificilului itinerar. Un compendiu al tropilor acestui modern film.
Cu atuurile profesiei sale, ambiționând să facă față la toate „disciplinele”,
Marian Stanciu s-a autodepășit atacând frontal, navigând cu suplețe printre obstacolele galopului impus, duelându-se cu locurile comune, propunând câteva plastice cu bătaie metaforică mai lungă.
