Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Cronicitatea dialogului


     Oricât de reușite vor fi măștile și oricât de experimentați actorii, cred că dialogul are o pondere decisivă în comedia cinematografică. Dintr-o declarație a lui Tati reieșea că-și studiază fiecare replica mai mult decât fiecare scenă, iar, uneori, creează câte o secvență în­treagă pentru o propozițiune nostimă. Într-un interviu al lui Pierre Etaix se sugera că, uneori, o replică găsită i-a dictat o situație. Aleg două exempte din creații bizuite esențial pe mișcare, ambianță, pantomimă pentru a reliefa ceea ce socot că e un adevăr. Poate că agitația publicistică stârnită la noi cândva pe ideea profesionalizării unor dialoghiști. nu era chiar neîndreptățită.
     O spun privind acum Căsătorie cu repetiție, subiect comic prin excelență, interpreți valoroși, abilități — dintre care unii vorbesc însă ininteligibil — ritm bun de farsă, situații bufe, câteodată convenabile, însă rostiri adesea fade, ba uneori chiar nesărate, părând străine de oameni cu un atât de dezvoltat simț al umorului, cum sunt Draga Olteanu, Mitică Popescu, Mircea Diaconu, Rodica Mandache. E și o aglomerație, pe banda sonoră, de in­terjecții, suspine, cuvinte suspendate ce și-au pierdut fraza, care sunt un fel de leșie în solu­ția acidă a scenariului. Sper să ne mai vedem nu este conceput sub regim comic. Nici Ion Băieșu, nici Dumitru Dinulescu n-au intențio­nat o comedie. Dar scenaristul — care e, după părerea mea, cel mai important umorist român de azi — și regizorul, el însuși prozator și dramaturg spiritual — nu puteau să nu fie preocupați de laturile vesele ale întâmplărilor din aceasta tentativa filmică foarte parțial izbutită. Cum cronica revistei noastre a analizat amănuntul și judicios neîmplinirile, voi reține dintre ele pe acelea ce privesc dia­logurile voit hazoase. Sunt voite ca atare, dar apar nevoite și căznite, și nu atât din scriitura scenaristului, cât din improvizațiile regizoral-actoricești ce transformă, de pildă, con­versațiile dintre doi tineri în momente de o lucie platitudine, eșuate în bâlbâieli surâse, neîndoielnic ca fiecare din autori avea și ta­lentul, și priceperea de a îmbogăți dialogu­rile, de a le da verva necesară; dar n-au făcut-o. Sau n-au făcut-o îndestulător. Ceea ce e de mirare, date fiind forțele creatoare implicate. În schimb, în recentul Vară sentimen­tală, debutul altui scriitor umorist, satiric valoros, Vasile Băran, — film în care povestea o pornește excelent, se ține bine o bucată ce vreme și apoi se convenționalizează treptat sumarizându-și dramatismul și pierzându-și epicitatea — dialogurile mi s-au părut, îndeobște, excelente. Au o expresie neta în fran­chețe care binedispune și, când se vor comice, chiar și sunt ca atare, cu un efect prompt, decis. Câteodată par scrise pentru modul tăios de servire a zeflemelei ce îi e caracteristic lui Gheorghe Dinică, sau adecvate la umorul personal sec și clar al lui Marin Moraru, ori create special pentru a sluji maliția dulce, simpatic agresivă, a Stelei Popescu. O observație ar privi necesitatea de a spația glumele bune. D.I. Suchianu atrăgea atenția, o dată, când demonta mecanismul comic al unui film celebru, ca după fiecare poanta creatorii experți și grijulii lasă un timp alb, de respiro, sau inserează un moment neutru mut, pentru ca spectatorul să poată râde voie, nu să se rețină și să se crispeze pentru a auzi ceea ce i se spune imediat în continuare. Și care poate fi de însemnătatea secun­dară. Într-un volum mai vechi al lui Tristan Bernard, Autori, actorie spectatori (1909), un fel de carte de rețete, savuros scrisă, el nu­mea spațierea de care pomenesc (pentru tea­tru) „principiu”. Francisc Munteanu, regizorul filmului, cunoaște desigur acest principiu: dar poate că e greu să te ții de el tot timpul. 
(Cinema nr. 3, martie 1986)

Tags: casatorie cu repetitie film, sper sa ne mai vedem film, valentin silvestru, vara sentimentala film

Comments: